Politica

Hartmann îl face praf pe Simion: Liceul Lazăr, faţă cu Simion nuntaşul

Inquam Photos / Octav Ganea

H.D. Hartmann îl face praf pe George Simion, după ce liderul AUR a participat la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. 

„Ce mai vuiet, ce mai freamăt prin lumea bună a Bucureștilor. Un miștocar de politician de prin câmpiile bine medicalizate ale României noastre s-a autoinvitat la festivitățile de deschidere a noului an școlar. În chiar mijlocul Bucureștilor istorici, și tocmai la liceul Gheorghe Lazăr. Cică a absolvit și el acel liceu, dar nu prea se vede, după simplitatea cognitivă pe care o dezvăluie cu o mândrie de daco-roman tradițional. 

Cine nu cunoaște harta comunităților educaţionale din București, nu știe că lăzăriștii sunt un club aparte. Ei reprezintă un ecosistem independent, cu o personalitate culturală puternică, matură si perfect conturată. Ca și la Sava, liceul concurent de peste Cișmigiu, lăzăriștii aparțin unei lumi culturale, urbane și perfect cosmopolite care a rezistat legionarilor, dictaturilor regale, regimurilor militare pro fasciste sau comunismului. A ieșit din violenta tranziție democratică mai rapid ca alte licee și cu mai mult aplomb. Așa cum se știe, la Lazăr te duci demnitar al timpurilor tale și ieși abia găină jumulită. 

Ieri, la deschiderea școlii, simplu și fără fasoane, au venit demnitari locali și sincer, cârcotaș cum mă cunoaște tot internetul/lumea, am fost impresionat de calitatea profesională a acestora. Cum nu se poate fără scandal, hopa si neinvitatul de renume național George Simion, băietul care și-a comandat șase copii la nunta de pomină (livrați cu Glovo, la cutie cu fundiță). Este tocmai ăla de a dat invitații la nunta televizată de neamul otv-ist, pe brățări colorate diferit, barosanii cu o culoare, poporul cu alta, ca să nu mănânce din aceleași oale de sarmale. 

George Simion s-a cerut și el în liceul de elită al și mai complexei lumi ce o populează, ca să facă el legătura între poporul tradițional și tinerețea multicoloră din mijlocul Bucureștilor. Prin prezența lui, individul a dorit să se dea produs al lumii educate din capitală. Falsul promovat de Simion chiar nu merită analizat, căci este pierdere de timp.  Măcar nea Gigi Becali a rămas la brânza sa, pe când Simion, cu tupeul de cartier care îl caracterizează s-a dus să se dea și cu lumea bună. 

Numai că, surpriză pentru tradiționalistul nostru, liceul Lazăr este despre cu totul altceva. Nu este despre logoreea dogmatică sau demagogică. Unui Lăzărist nu îi spui să stea în țară ca să danseze la nunți tradiționale, ci îl trimiți în lume ca să șteargă renumele României de țară prăfuită pe care alde Simion o tot creionează. Pe un Lăzărist îl lași în pacea lui, în dinamica lui, îl inciți să deschidă ochii asupra lumii și să o explice tradiționaliștilor din jur. Simion nu are cum să înțeleagă o astfel de lume și nici nu vreau ca vreodată să o reprezinte. De aceea, prezența sa neaunțată și obraznică a fost o provocare inutilă și de prost gust.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button