Comentarii

Opinie Daniel Dăianu. Razboiul şi energia: când costul/preţul marginal explodează ce faci?

Manualele de economie spun ca echilibrul pe piata inseamna egalizarea cererii cu oferta. Totodata, ca producatorii livreaza pe piata pana ce costul marginal de productie nu depaseste pretul energiei pe piata. Se presupune de asemenea concurenta care sa stimuleze producatorii sa lucreze cu costuri cat mai mici astfel incat marje de profit sa fie mai mari, fie pentru a supravietui. Cererea de energie este influentata de nivelul preturilor; preturi mai inalte descurajeaza cererea, desi elasticitatea de raspuns al consumatorului poate varia in functie de venit. Pe piata energiei competitia se da intre diverse forme de energie (combustibili fosili, hidro, energie nucleara, energie verde), a caror obtinere poate avea costuri foarte diferite. Chiar la aceeasi sursa/forma de energie costurile pot varia, ceea ce creeaza rente pentru unii producatori avand in vedere pretul de pe piata. Uneori rentele sunt foarte mari.

In UE competitia intre sursele diverse de energie este gandita si din perspectiva tranzitiei energetice, care urmareste eliberarea in timp de combustibili fosili, reducerea emisiilor de carbon. Logica costului/pretului marginal sta la baza design-ului pietei comune a energiei. Miscarea preturilor pe piata ar trebui sa incurajeze investitii in surse nepoluante de energie. 

Dar ce scrie in manual, cele mentionate mai sus, se lovesc de o realitate dura, mult mai complicata, ilustrata de efecte al razboiului din Ucraina. Europa (UE) este actualmente sub dictatul unui pret al gazului indus de sistarea livrarilor de catre Rusia. Iar pretul la gaz influenteaza copios pe cel la electricitate. Daca alte state furnizoare de gaz natural, de alte forme de energie, ar compensa diminuarea drastica a livrarilor din Rusia, piata s-ar echilibra cat de cat la un nivel mai rezonabil. SUA a incercat sa ajute statele europene cu LNG, dar este o alternativa nu ieftina si nu suficienta. OPEC+ (cartelul tarilor exportatoare de titei) a raspuns slab la solicitari ale UE si ale SUA. Iar acorduri recente intre Franta, Italia, etc cu Algeria, de pilda, nu pot schimba fundamental situatia foarte dificila pe piata energiei pentru europeni. Cotatiile la gaz natural erau in august, a.c, de cca 10 ori mai mari fata de perioada corespondenta de acum un an. 

Este impropriu sa vorbim de pret de echilibru pe piata energiei. Stricto sensu, poti sa spui ca opereaza asa ceva. Dar este un echilbru fortat, rezultat din diminuarea deliberata a unor livrari (de catre Rusia), care a dus pretul la gaz mai sus cu mult –cu reverberatii in toata piata energiei. Cifrele pentru costul unui MWH la burse graiesc singure. Consecinte ale Pandemiei (ale lockdown-urilor) si tranzitia energetica au crescut foarte mult costul energiei dupa 2020, dar conduita Rusiei, care foloseste gazul ca arma de confruntare pe fondul razboiului din Ucraina, a bulversat si mai mult piata (in martie a.c cotatiile la gaz crescusera cu 40% fata de inceputul anului).

Despre ce echilibru putem vorbi cand preturile/cotatiile la burse europene  cresc subit atat de mult? Ce echilbru este acela care este dictat de utilizarea unor livrari de gaz natural ca instrument de confruntare,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button