• De când e lumea lume, intelectualii le-au stat în gât ălora de n-au putut ajunge la nivelul lor. Pentru simplul motiv că intelectualii nu au certitudini politice ce pot fi exploatate ci mai ales dileme, d-aia nu poți să-i aduni, să-i înregimentezi și să-i subordonezi. Al doilea motiv, cel mai actual și greu de suportat de pletora politică e faptul că își scriu singuri doctoratele.
Diferențele între ăia de copie la doctorate și ăia de și le scriu pe bune este faptul că ăia din a doua categorie citesc, dezbat și scriu pentru că asta este natura minții lor, iar prima categorie face ce a făcut și la liceu: copiază ca să treacă clasa, pardon, ca să aibă un salariu mai mare.
• Ce n-am înțeles niciodată este de ce ar avea nevoie pe cartea de vizită un general care a luptat prin Afganistan de vorba doctor. Omologii săi americani n-au asemenea vorbe pe plăcuța de la gât și asta nu-i împiedică să-și facă meseria și să primească notorietatea care li se cuvine. Uite, nici domnul Iohannis nu se dă în vânt după titlul ăsta, poate pentru că e inflație de doctori, pe când președinți sunt foarte puțini.
• Diferența dintre doctorii pe bune și pseudo doctorii plagiatori este ca între muzica simfonică și manelele lui Dani Mocanu. Nu mă refer la aria și adâncimea problematicii creației, aș ajunge de râsul curcilor cu asta, ci de metodă: nimeni dintre compozitorii de muzică clsică nu-l copiază pe Mozart, dar la manele se fură la greu. Aidoma lor se comportă și copiatorii din doctorate, nu-și permit să copieze din lucrări științifice valoroase, de teamă să nu fie prinși. Folosesc și ei doctoratele second hand ca să adauge pe lângă nemuritorul vers să moară dușmanii mei ceva floricele poetice pe care mintea lor manelistă nu le poate produce singură din lipsă de talent și mai ales de lecturi poetice. Și, spre ghinionul lor, tot sunt prinși.
• Aveam un coleg la facultate care la toate seminariile se repezea să soluționeze problemele puse se lectori, dar care la examene se bloca pentru că nu trecuse prin materie cu creionul pe foaie și cu sudoarea nopților nedormite pe tâmple. Când dădea un răspuns corect la seminarii se întorcea în bancă triumfător: vezi, spuneau ochii lui strălucitori, sunt mai bun ca premianții, ei nu s-au prins așa repede ca mine. Iar Sacarelis, grecul premiat la concursuri internaționale de fizică, îmi mormăia la ureche, sarcastic: vine el examenul!
L-am lăsat cu toții în urmă pe colegul meu, toți, nu numai premianții ca Sacarelis. Dar aș pune pariu pe o vadră de palincă de pere că al meu fost coleg a dat dracului ingineria și s-a băgat în politică, iar de a făcut asta, are astăzi la activ și un doctorat plagiat. Ca toți politicienii frustați de existența premianților de altfel.
• Câțiva premianți,
