PSD și PNL intră cu schimbul în rolul de opoziție, cu mesaje pentru propriul electorat. Cel mai eficient și intens e PSD, ceea ce s-a văzut și în ultima petardă privind creșterea pensiilor și a salariului minim. Mecanismul e pe cât de simplu, pe atât de toxic.
PSD raspunde așteptărilor pe care le-a creat propriului electorat. Știe că nu le poate satisface, cu atât mai mult cu cât are ministerul de Finanțe. Dar nici nu intenționează să le pună în practică.
Este rolul PNL să se opună și să le blocheze, astfel încât PSD să transmită electoratului său: noi am vrut, dar nu ne-au lăsat liberalii, dar dacă ne veți vota masiv, așa vom face!
Ce le iese liberalilor? Propriul mesaj către propriul electorat, care conține mai puțin pensionari și mai mulți antreprenori: uite cum luptăm noi să vă salvăm de jaful pesedist, rezistăm eroic, să ne fiți recunoscători!
În plus, se egalizează și scorul la miniștri demonizați. Dacă până acum era Popescu de la liberali, acum e Budăi de la pesediști.
Probabil că până la urmă o oarecare majorare a pensiilor va exista, cât să spună și PSD că dat ceva și nici PNL să nu-și ridice în cap cu totul acest electorat.
Cum bugetarii sunt electorat comun, foarte valoros, pe această zonă nu sunt dispute, concordia e neștirbită.
Este un joc de scenă putere – opoziție în interiorul coaliției, cât timp în România în acest moment nu prea există opoziție reală.
Cele două partide sunt pe toată scena și intră în toate rolurile, ceea ce le convine de minune în condițiile economice grele, pentru că au impresia că mai diluează din deconturi.
Iar dacă vor lua decizia să facă anticipate la anul, numai bine pot folosi acest joc de scenă ca pretext pentru ruperea unei majorități la care nu există o alternativă artimetică realistă în acest moment.
Socoteala se poate dovedi însă greșită. Declarațiile contradictorii ale PNL și PSD pe de-o parte derutează un electorat și așa stresat și nesigur, pe de altă parte transmit un mesaj de instabilitate politică, care accentuează nesiguranța.
Zăpăceala „vă dăm, nu vă dăm, uite-o că nu-i” poate deveni un bumerang electoral pentru ambele partide. Și cei care se vor enerva se vor duce la AUR sau la alianța de coșmelii populist naționaliste care s-au putea crea în jurul acestuia.
E, așadar, un joc simplist cu focul pe măsura nivelului actualei clase politice.
Ce ar trebui să facă totuși guvernul în aceste condiții de criză?
În privință salariilor, aș zice nimic. Piața forței de muncă, cu un deficit constant de ofertă, se reglează singură. Nu cred că există patron care să poată da mai mult și totuși să prefere să piardă angajați buni decât să o facă.
Iar dacă nu poate da și îl obligi, numai bine îl pui în situația să dea oameni afară.
