Magazinele, biserica și familia
• Ministrul Familiei și Politicilor Sociale din Polonia, Marlena Malag, vrea să interzică magazinelor să deschidă duminica. Ea consideră că aceasta e o zi pe care cetățenii ar trebui să o dedice familiei și rugăciunii.
• Dacă pe de o parte avem nebunia progresistă, de cealaltă parte avem nebunia ultra conservatoare. Dacă unii vor să ne bage cu forța viitorul lor pe gât, ceilalți au de gând să ne tragă în țeapă cu trecutul lor. Iar noi suntem la mijloc, între Scylla și Caribda. Așa merg treburile prin lumea asta post covid.
• În principiu am ceva de cârcotit împotriva închiderii marilor magazine duminica, pentru că o mulțime de situații ar putea susține contrariul.
De un exemplu, sunt la Eforie și m-am dus sâmbăta la plajă pentru că e soare iar duminica se anunță cer noros. De ce să renunț la două ore de plajă pentru că o tipă mai ca Gabi Firea îmi duce grija de a mă odihni neapărat duminica?
Fiind eu cu dosul în două luntrii, și la oraș și la țară, sâmbăta e o zi de lucru pentru mine, plivesc la vie, ud zarzavaturi, dau cu motocoasa prin livadă. Sâmbăta când vin de la treabă mă odihnesc. De ce trebuie să alerg sâmbătă seara la supermarket, dacă duminica tot mă duc la piață la Zahana pentru că atunci se vinde brânză? Nu pot trece tot duminica dimineață și pe la Profi ca să iau un kil de ulei?
Cred în Dumnezeu, dar simt așa un fior neplăcut când mă gândesc la excesele comise de membrii instituției care a devenit biserica cu mulțimea ei de susținători nemodernizați și ca atare nu mă duc la toate slujbele de duminică. N-am nimic cu cei ce se duc, cinste lor că au credință și încredere mai mare ca mine, cel ce se mai dă de partea dubiilor din când în când. Nimeni nu le-a interzis acestor credincioși să meargă la biserică duminica. Atunci de ce să le interzici ateilor să meargă la supermarket tot duminica? Sau de ce să le interzici celor ce țin sărbătoare sâmbăta să meargă duminica la cumpărături, dacă pentru ei ziua aia e una ca oricare alta? Mai am o nedumerire, sâmbăta nu e zi de petrecut cu familia, ca oricre zi din săptămână?
• În opinia mea, închiderea magazinelor duminica este o măsură discriminatorie. Chiar dacă doamna poloneză susține că și în occident magazinele din unele țări sunt închise duminica, tot cu o măsură discriminatorie pentru unii avem de-a face. Proletari din lumea occidentală, odihniți-vă duminica! Luni avem nevoie de toată energia voastră ca să facem profit!
• A trecut pandemia și n-am auzit vreun comunicat al bisericii care să susțină că măsurile impuse de autorități au dus la scăderea credinței, aș zice că dimpotrivă. În contrapartidă sunt convins că măsura închiderii magazinelor nu va crește numărul de credincioși veniți la slujbă și nici nu va crește cantitatea de dragoste familială.