Actualitate

Austeritate pentru unii, lux pentru alții: Mircea Abrudean, secretarul general al Senatului și aliat al lui Bolojan, toacă 250.000 euro pe cadouri extravagante – eșarfe fine și butoni cu pietre scumpe

Senatul României a cheltuit peste 1,23 milioane de lei (aproximativ 250.000 de euro) pe produse de protocol de lux, printre care eșarfe din mătase, butoni cu pietre semiprețioase, serviete din piele saffiano și stilouri personalizate. Achizițiile au fost aprobate de Secretariatul General al Senatului, condus de Mircea Abrudean – fost prefect de Cluj și considerat un apropiat al lui Ilie Bolojan, liderul informal al „guvernării eficiente”.

Toate produsele au fost cumpărate prin încredințare directă de la o firmă obscură, înregistrată într-un apartament din Ilfov și având un singur angajat. Tranzacțiile ridică semne de întrebare, având în vedere caracterul repetitiv al contractelor și valoarea acestora, într-un context în care compania furnizoare pare să funcționeze la limita formalităților legale.

Startul risipei: eșarfe de 575 lei bucata

Primul pas în această operă de generozitate bugetară a fost făcut pe 6 iunie 2024, când Senatul a cumpărat 100 de eșarfe din mătase, ambalate frumos în cutii, la 575 de lei bucata. Totalul: 57.563 lei, adică aproape 11.600 euro.

A urmat un val de achiziții în septembrie 2024, apoi în martie și aprilie 2025. Totalul cheltuit: 1.235.089 lei, adică puțin peste 250.000 euro (la un curs de 4,9 lei/euro).

Lista completă a luxului aprobat de Abrudean

  • 191 de eșarfe din mătase – 575 lei/bucată → 109.945 lei (22.000 euro)
  • 252 de portofele personalizate (bărbați și femei) – 831 lei/buc → 209.646 lei (42.133 euro)
  • 202 curele pentru bărbați – 831 lei/buc → 168.049 lei (33.700 euro)
  • 398 de perechi de butoni cu pietre semiprețioase – 415 și 457 lei/pereche → 173.878 lei (34.940 euro)
  • 160 de serviete din piele naturală saffiano – 1.134 lei/buc → 181.512 lei (36.481 euro)
  • 200 stickuri de memorie personalizate – 100 lei/buc → 20.168 lei (4.054 euro)
  • Stilouri și pixuri personalizate – între 844 și 1.093 lei/set → 187.184 lei (37.600 euro)
  • 255 agende personalizate A5 – 142 lei/buc → 36.429 lei (7.320 euro)
  • 143 cravate din mătase, cusute manual – 575 lei/buc → 82.315 lei (16.540 euro)
  • 5 icoane din lemn cu foiță de aur – 1.680 lei/buc → 8.400 lei (1.700 euro)

Justificarea oficială: „cadouri simbolice” pentru delegații

La întrebarea spotmedia.ro despre motivul acestor achiziții, Senatul a răspuns că a fost vorba de completarea stocului de „cadouri simbolice”, necesare pentru „uzanțele diplomatice” în cadrul acțiunilor interne și externe. Cu alte cuvinte, nu poți reprezenta România fără o servietă de 1.134 lei sau o eșarfă de 575 lei.

Afacerea 12 DAV Avenue SRL – o firmă de bloc cu noroc politic

Toate achizițiile au mers către o singură firmă: 12 DAV Avenue SRL, cu sediul într-un apartament din Ilfov și un singur angajat. Firma e controlată de Alina Valentina Dinu, iar în 2024 a fost anul de aur: cifra de afaceri a crescut cu 150%, iar profitul a explodat cu 484%.

Coincidență? Greu de crezut. Firma nu figurează cu alți clienți publici în SICAP, în afară de… Senatul României. Mai exact, de Secretariatul General condus de Mircea Abrudean, omul care aprobă aceste cheltuieli și care a fost adus în Guvern de Ilie Bolojan, cunoscut pentru obsesia sa declarată pentru eficiență. O eficiență care, iată, se traduce prin achiziții rapide, directe și consistente.

Selecție „protocolară”, dar fără licitație

Senatul susține că a ales această firmă „datorită capacității de personalizare și calității produselor”, respectând Legea 98/2016. Doar că toate achizițiile au fost făcute fără licitație, în ciuda faptului că suma totală justifică o procedură competitivă. În plus, lipsa unei diversități de furnizori ridică întrebări serioase despre transparență și favoritisme.

După cum recunoaște instituția, toate obiectele au fost deja oferite, deci „fondul” de cadouri s-a epuizat. Prin urmare, e de așteptat o nouă rundă de achiziții – probabil tot „simbolice”, tot de lux, tot pe bani publici, și cel mai probabil, tot cu semnătura lui Mircea Abrudean.

Acesta o fi motivul pentru care Bolojan şi, ulterior, Abrudean, au dat oamenii afară de pe locurile lor de muncă din Senatul României? Oare ce crede Bolojan despre această risipă făcută de apropiatul lui din bani publici, când el promovează austeritatea?

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button