Iuda „l-a vândut” pe Isus, spune legenda, pentru 30 de arginţi. Deşi creştinii îl condamnă, Iuda nu are nicio vină, judecând la rece. Crezând în destin, lumea creştină admite, asemena lumii antice, că nu ai unde să fugi de el. Altfel zis: chiar dacă voia sau nu voia, Iuda tot l-ar fi vândut pe Isus, pentru că aşa „i-a fost scris”. Leonardo Da Vinci îl pictează în „Cina cea de taină” cu o pungă de bani în mână. Este o sugestie clară a vinei lui, doar că puţini îşi amintesc sau ştiu că Iuda era „vistiernicul” echipei şi, poate, din acei bani plătea mâncarea şi vinul la „Cina cea de taina”. Iuda, auzind de condamnarea lui Isus, a aruncat banii şi s-a spânzurat.
Împăratul Carol Qintul a domnit peste Spania, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, Ţările de Jos, Aragon, Castilia, Sicilia, domeniile din „Lumea noua”. Era moştenitor a patru dinastii din Europa. Veneau, din „Lumea nouă”, convoaie de corăbii încărcate cu aur, dar aurul nu ajungea în visteria imperiului, ci la creditori, pentru că imperiul era îndatorat peste măsură. Carol Qintul, care a stăpânit cel mai mare imperiu european, a fost împăratul sărac domnind peste un imperiu bogat.
Împăratul roman Marcus Aurelius, ultimul dintre marii stoici, şi-a scris opera într-un cort de război, deşi Imperiul Roman era în vremea lui foarte bogat.
“Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici” (Soldaţii săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon) sau „Cavalerii templieri”, cum îi ştim noi azi, a fost un ordin militar-religios, în vremea cruciadelor. Ceva de felul „Batalionul Azov” al Ucrainei, din zilele noastre. Cum regele Filip al IV-lea al Franţei era îndatorat peste măsură, a pus ochii pe averile templierilor. Şi, în acord cu Papa de la Roma, i-a aruncat pe rug pe şefii templierilor, le-a desfiinţat ordinul şi le-a furat averea, o avere mare, în ciuda titlului ordinului „Pauperes commilitones…”
Când Iulius Cezar, primul împărat roman, cel care a distrus Republica Romană, a început, în tinereţea lui, să urce pe “scara onorurilor” (Cursus honorum) a dat mită, spune Suetonius, 3 coşuri pline cu dinari de argint, împrumutaţi de la prieteni şi cămătari. Pentru o funcţie nesemnificativă. Dar scara onorurilor trebuia urcată. La preţul argintului de azi, asta ar însemna 3 milioane de euro. În Roma antică, mita era condamnată de filosofi, dar nu era ilegală.
Expresia „Pâine şi circ” vine tot din Roma antica. După „circ”, oamenilor li se împărţea pâine sau li se dădea de mâncare. Obişnuinţa a fost păstrată încă 1.000 de ani după căderea Imperiului Roman de Apus – în Constantinopole (capitala Imperiului Roman de Răsărit) pâinea era distribuită gratis. Nimeni nu poate calcula costul, dar administraţia avea grijă ca poporul, care era sărac, să nu se revolte. Un fel de compensare a preţului la energie în Europa şi România zilelor noastre.
Credincioşii mergeau la Catedrala Notre Dame din Paris – până ce ea să fie distrusă de incendiu – nu doar ca să-i vadă frumuseţea şi să-i admire vitraliile ci şi să vadă „coroana de spini” ce i-ar fi fost pusă pe cap lui Isus,
