Politica

Consilier PNL Sector 1, acuze dure la adresa lui Clotilde Armand: Declaraţie dictatorială. A recunoscut că inventează tot ce poate pentru a scăpa de Consiliu

Daniel Ciungu, consilier local în Sectorul 1 din partea PNL, o acuză pe Clotilde Armand de dictatură, după ce aceasta ar fi recunoscut public, pe o reţea de socializare, că face tot ce poate pentru a evita Consiliul Local.

„În ultima ședință de Consiliu Local al Sectorului 1 am răspuns acuzațiilor nefondate ale primarului Armand aduse la adresa colegilor mei dar și a cetățenilor, care au mari probleme cu disfuncționalitățile din direcția de Urbanism a primăriei S1.În plus, de la min. 4:00 puteți urmări opinia mea politică la adresa declarației halucinante a primarului Armand de pe Twitter, în care a recunoscut public că ea inventează tot ce poate pentru a evita Consiliul Local.

Această declarație este nu numai una dictatorială, dar încalcă orice normă democratică și dovedește o dată și pentru totdeauna că vina acestei relații blocate dintre instituția primarului și cea a Consiliului Local stă 100% pe umerii persoanei Clotilde Armand și a echipei sale incompetente, care iată mai are și accese dictatoriale din când în când.

P.S. Fiind nevoie de mine mai mult pe acasă în această perioadă frumoasă, de proaspeți părinți, am decis să nu mai candidez la un alt mandat de președinte de ședință al Consiliului Local, așa că după aproape un an și jumătate am ales să mă întorc pe scaunul de consilier local”, a scris Daniel Ciungu pe Facebook.  

Daniel Ciungu a citat spusele lui Armand de pe Twitter 

„O să citez din doamna primar sau din echipa de comunicare. Dar având în vedere că e profilul personal… Într-un răspuns pe Twitter, i-a spus unui cetăţean „ştiţi care e problema? Nu am majoritate în Consiliul Local. Toate proiectele de investiţii sunt picate la vot, special să nu fac ceva”. Asta, bineînţeles, este fals. Spune mai departe „am inventat multe lucruri pentru a scăpa de votul lor. Să vedem cât mai ţine”. Să mă ierte Dumnezeu, dar e dictatură ce spune primarul. În această ţară au murit mii de oameni ca să scăpăm de dictatură şi comunism. Vrem libertate, democraţie, transparenţă. Această primărie este orice, dar nu transparentă. Oamenii din interior simt că e dictatură, şi de aceea pleacă”, a declarat consilierul. 

Clotilde Armand nu mai vrea primării de sector. Manole (PSD): Ridicol! Acum are opinii despre întreaga Capitală, iar mâine-poimâine va avea despre întreaga țară

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei, sugerează că nu mai este nevoie de 6 primării de sector în București, ci de o singură primărie generală. Florin Manole, președintele PSD Sector 1, a comentat această propunere.

Florin Manole, președintele PSD Sector 1, a comentat propunerea lui Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, referitoare la o reformă administrativă a Capitalei în care cele 6 primării de sector să dispară și să rămână doar primăria generală.

„Cine nu reușește să-și facă ordine în propria ogradă, începe să se uite pe la vecini. După ce se prefigurează deja un mandat eșuat, pe care îmi e greu să cred că îl va salva în ultimii doi ani,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button