Care sunt semnele principalelor boli cardiovasculare – GAZETA de SUD
Principalele simptome ale bolilor cardiovasculare au fost actualizate recent de către Comitetul de redactare a declarațiilor științifice din cadrul Asociației Americane a Inimii.
Oamenii de știință au descoperit că simptomele variază în timp și în funcție de sex. Luna aceasta, comitetul a publicat o declarație științifică în revista Circulation, după observarea pe termen lung a bolilor cardiovasculare, transmite 360medical.ro.
Infarct
Atacul de cord este una dintre numeroasele afecțiuni care se încadrează în categoria largă de sindrom coronarian acut (SCA), un termen care se referă la orice afecțiune a inimii cauzată de pierderea bruscă a fluxului sanguin către inimă. Cel mai frecvent simptom este durerea în piept, adesea descrisă ca presiune sau disconfort, și poate radia către maxilar, umăr, braț sau partea superioară a spatelui. Alte simptome frecvente care pot apărea concomitent sunt dificultate de respirație, transpirație sau o transpirație rece, oboseală neobișnuită, greață și amețeală.
Insuficiență cardiacă
Respirația scurtă este un simptom clasic al insuficienței cardiace și un motiv comun pentru care adulții cu insuficiență cardiacă solicită îngrijiri medicale. Alte simptome pot fi gastrointestinale, cum ar fi stomac deranjat, greață, vărsături și pierderea poftei de mâncare; oboseală, intoleranță la efort (legată de oboseală și dificultăți de respirație), insomnie, durere (în piept și în alte zone), tulburări de dispoziție (în primul rând depresie și anxietate), și disfuncții cognitive („ceață cerebrală”, probleme de memorie).
Boală cardiacă valvulară
Boala valvelor cardiace reprezintă o cauză comună a insuficienței cardiace și prezintă simptome ale dificultății de respirație. Problemele legate de valvele inimii, structurile care controlează fluxul de sânge între camerele inimii, includ valve îngustate sau rigidizate (stenoză), valve care se închid necorespunzător (prolaps), refluxul anormal al sângelui din ventricul în atriu (regurgitare) sau valve formate necorespunzător (atrezie). În cazurile ușoare de boală valvulară, oamenii pot să nu prezinte ani de zile simptome, și apoi dezvoltă progresiv mai multe simptome similare cu cele asociate cu insuficiența cardiacă. Boala valvelor poate provoca, de asemenea, hipertensiune arterială în plămâni (hipertensiune pulmonară).
Accident vascular cerebral (AVC)
Un AVC apare atunci când un vas de sânge din creier este blocat sau spart și provoacă, de obicei, simptome recunoscute care necesită ajutor de urgență. Pentru a recunoaște simptomele de AVC care necesită asistență medicală imediată, Asociația Americană de AVC recomandă tuturor să-și amintească acronimul F.A.S.T. pentru față căzută, slăbiciune a brațului, dificultate de vorbire, timpul pentru a suna la 112 (F.A.S.T – Face, Arm, Speach, Time). Alte simptome ale unui AVC sunt confuzie, amețeli, pierderea coordonării sau echilibrului și modificări de vedere. Recunoașterea simptomelor unui AVC este esențială, deoarece tratamentul imediat poate ajuta la prevenirea sau reducerea șanselor de invaliditate pe termen lung sau deces.
Tulburări de ritm
Tulburările de ritm, numite aritmii, sunt adesea descrise ca senzații de bătăi anormale ale inimii sau de palpitații, care pot fi neregulate, rapide, senzația de tremur în piept sau senzația de oprire a inimii. Alte simptome includ oboseală, dificultăți de respirație și amețeli, toate acestea fiind împărtășite cu alte boli cardiovasculare.