Urmează grevă la TAROM, ultimatum pentru conducere. Iată ce salarii au piloții și copiloții, conform unui document consultat de DCNews
Urmează grevă la TAROM. Iată ce salarii au piloții, conform unui document de negociere.
DCNews a intrat în posesia unui document din 2017 care arată la ce valori au fost stabilite salariile piloților. În prezent, TAROM se pregătește de grevă.
”Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat.
Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.
Piloții consideră oferta TAROM inacceptabilă
”Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă. ”Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicatul citat de Agerpres. Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM.
Piloții care se pregătesc de grevă subliniază că în 2020, în companie, erau 300 de angajați cu salariul minim pe economie, alții 500 având un salariu net sub 3000 de lei. Ei spun că ultima mărire ar fi avut loc în 2008, de când nici rata inflației nu a fost compensată. În schimb, cei din conducere ar fi beneficiat de ceea ce numesc ”măriri mascate”. Printre altele, se reproșează că timpul de muncă nu este de 5 zile lucrătoare cu 2 libere, ci opt, chiar nouă zile de muncă cu două zile libere. Se consideră, astfel, că se pune în pericol securitatea zborului.
Plângerile celor care protestează mai arată că ”în comparație cu piloții de la alte companii, cei ai TAROM primesc mai puțin cu 40% minimum, discrepanțele apărând între piloții de ATR, care au și cele mai mici venituri, și cei de la Airbus și Boeing”. Acestea ar apărea din cauza sistemului de plată bazat pe diurne externe, în timp ce avionul ATR face 80% curse interne.
Ce salarii au piloții TAROM
DCNews a consultat un document din 2017,