Comentarii

Furtul intelectual și găinaria ordinară

România este singura țară din Europa unde un ex-premier a fost prins cu mâța-n sac pentru plagiat, iar un premier în funcțiune este prins doar cu musca pe căciulă, tot pentru plagiat, după ce alți demnitari de toate rangurile au fost prinși și ei, dar numai cu cioara vopsită, suspectați – ați ghicit! – suspectați că plagiaseră numai lucrări de doctorat, nu altceva.

A propos de doctorat, recordurile României sunt multiple în acest domeniu. Se știe că suntem țara cu cei mai mulți doctori pe cap de locuitor, pe kilometrul pătrat, pe metrul cub, pe orice vreți.

Nu știu dacă ați observat, dar nimeni nu este învinuit că ar fi plagiat o lucrare de doctorat în domeniul medicinei, al fizicii sau biologiei, al astronomiei, filosofiei, chimiei, matematicii. 

Plagiatele se produc cu predilecție în domeniul științelor politice, al celor militare, polițienești și în alte asemenea domenii, de dragul cărora n-aș zice că demnitarii noștri își rod coatele prin biblioteci, studiindu-l pe Lavoisier sau învățând pe de rost tabela lui Mendeleev.

Îți vine să crezi că doctoranzii noștri fac cercetări științifice, citind ziarul și vizionând televizorul.

Parcă-i un făcut. Doctor în matematică ajunge chiar și un tinerel sărac, dacă îi este dor să învețe. Doctorii în științele politice, militare sau de poliție sunt de preferință parlamentari și înalți demnitari, care, de ocupați ce sunt, abia apucă să-și bea cafeaua de dimineață, după ce le-o aduce secretara.

Când să mai și scrie sute de pagini, toate originale?

Îmi pare foarte rău că premierul României se pune singur în postura de a fi bănuit de furt intelectual. Mă întreb: chiar nu observă domnia sa slugarnicii din jur, cum se zbat ei să-l scoată față curată pe cel suspectat de ciordeală intelectuală?

Chiar nu observă înaltul demnitar cum acești trepăduși încearcă să desființeze CNATDCU, instituția competentă în expertiza plagiatului? Chiar nu observă că, în loc să-și apere nevinovăția, domnia sa pare că s-ar ascunde de lume, ca să nu se dea de gol pentru ce-i învinuit?

Unde s-a mai văzut un general să se ascundă după deget în fața celor care îl atacă?

N-aș îndrăzni să-mi pun asemenea întrebări, dacă n-aș observa că domnul Nicolae Ciucă ratează ocazii, parcă anume făcute ca să se poată apăra. Mă refer la dosarul privind analizarea sesizărilor de plagiat, dosar pe care Curtea de Apel București l-a suspendat în luna iunie, invocând nevoia de stabilitate politică, precum și potențiale daune de imagine pentru premier.

Nu crâcnesc în fața justiției, dar nici nu înțeleg legătura dintre dreptate și eventualele daune de imagine ale celui cercetat. N-am auzit să fi fost suspendat vreodată dosarul vreunui găinar de rând, din grija magistratului de a nu-i dăuna găinarului impecabila sa imagine.

Căci, să fie limpede, ciordeala portofelului dintr-un buzunar străin, săvârșită în tramvai, și furtul intelectual, săvârșit în bibliotecă, sunt amândouă tot găinării și nu există lege care să spună că însușirea portofelelor e furt sadea,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button