Când domnul Mugur Isărescu declara, într-o expresie cu iz metaforic, că „băncile au cam sărit calul cu creșterea ROBOR”, mulți telespectatori au crezut că asistă la un exercițiu retoric de exprimare, nicidecum la constatările unui economist de înaltă clasă, menite să-i îngrijoreze pe specialiști.
Dar, chiar a doua zi, băncile au luat în serios observația guvernatorului BNR, mai exact a economistului Isărescu, anunțând (după o lungă perioadă de creșteri) scăderea ROBOR cu opt sutimi de procent, suficient ca să vadă lumea că glasul specialistului de înaltă clasă atârnă mai greu în societate decât autoritatea vreunui potențat politic, așezat acolo prin vot sau prin hotărârea vreunui ageamiu, investit de alți ageamii cu dreptul de a hotărî.
Spuneți și dumneavoastră: s-a întâmplat vreodată, în istoria țării, ca să vorbească un înalt funcționar guvernamental și, chiar a doua zi, vreo autoritate vizată, un operator orecare, să se alinieze cu respect și chiar condescendență, ca și cum ar recunoaște tacit un fel de mea culpa?
Nu este în intenția celor de mai sus să-i aducă omagii cuiva, dar nici nu pot lăsa să-mi scape detaliul că România deține un frumos record mondial: în fruntea BNR se află cel mai longeviv guvernator al unei Bănci Centrale, din lume: M.I. deține funcția din septembie 1990 (cu o intrerupere de un an, în 2000, când a ocupat, la Palatul Victoria, funcția de prim ministru).
Performanța îmi sugerează că stabilitatea guvernatorului BNR nu se datorează unor jocuri de interese, unor abilități electorale sau altor influențe, ci efectiv profesionalismului.
Căci cine l-ar fi oprit, de exemplu, pe ministrul finanțelor Adrian Câciu (PSD) să fi pronunțat dânsul sintagma „băncile au cam sărit calul… ”, să fi produs dânsul valuri în jurul celor spuse și, din respect pentru adevărul cuprins în ele, întreaga bancherime să-și fi revizuit în câteva ceasuri indicatorul care dă tonul inflației?
Va gândi poate cineva că ROBOR este un indicator strict bancar, nu interesează guvernul. Corect, dar numai până la un punct. Indicatorul influențază ratele românilor la bănci, acționează asupra inflației, a prețurilor, până la urmă, îi lovește pe români la buzunar. Nu sunt toate acestea treaba guvernului?
Sunt dar, în opinia mea, una e să spui Câciu și alta e să spui Isărescu, nume care amintește de denominarea reușită a leului din 2005, de contribuția la stoparea inflației în 2005, de tipărirea, în 1999, a primei bancnote imprimate pe suport de plasic din lume, de contribuția BNR la stabilizarea monedei naționale (la 4 iulie 2005, un euro era cotat 3,5986 RON, iar astăzi la aproape 5 RON) și încă multe altele.
Ce lauri ar fi cules astăzi ministrul Finanțelor, dacă ar fi încercat și reușit vreun demers economic pentru încetinirea inflației! Un asemenea succes l-ar propulsa pe autorul inițiativei direct în cartea de istorie.
Nu-i poate pretinde nimeni guvernului României să stopeze o inflație care a cuprins întregul mapamond, dar am avea motive să ne situăm sub media europeană,
