Investiții mari în economie. Premierul Ciucă a anunțat suplimentarea sumei cu un miliard de lei
Nicolae Ciucă a anunțat suplimentarea cu un miliard de lei suma pentru investii mari in economie.
Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat că se suplimentează cu un miliard de lei suma pentru investii mari in economie, ajungând la 7,4 mld lei suma totala a schemei.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru Câciu a reieşit foarte clar posibilitatea să suplimentăm cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante în economie şi în felul acesta avem posibilitatea să ajungem la un buget de 7,4 miliarde de lei, aşa cum ne-am propus prin programul Sprijin pentru România“, a spus Nicolae Ciucă, premierul României.
Ciucă: Cei care sunt vinovaţi de evenimentele de la protestele din 10 august 2018 să răspundă în faţa legii
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, la patru ani de la protestele din 10 august 2018, că cei vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale.
‘Sunt patru ani de la protestul din 10 august, în care oameni nevinovaţi au căzut victime unor violenţe nejustificate. Vreau să dau garanţia şi să asigur că actuala coaliţie de guvernare garantează dreptul la liberă exprimare şi că niciodată nu vom permite ca astfel de proteste să degenereze în violenţe. Garantez, de asemenea, de la nivelul Guvernului că vom pune la dispoziţia justiţiei tot ceea ce este necesar astfel încât dosarul de investigare a celor întâmplate să poată fi dus la capăt. Astfel, cei care sunt vinovaţi de evenimentele petrecute în urmă cu patru ani să răspundă în faţa legii’, a spus Ciucă în debutul şedinţei de guvern.
El a subliniat că Jandarmeria reprezintă o instituţie fundamentală în arhitectura statului şi are menirea principală să asigure tot ceea ce este necesar pentru siguranţa cetăţeanului.
‘Cei care se fac vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor funcţionale trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale’, a adăugat Ciucă.
Ciucă: Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, adăugând că autorităţile de la Bucureşti monitorizează permanent datele legate de mediu în acest caz.
‘În ultimele zile, pe fondul evenimentelor din Ucraina din zona centralei nucleare de la Zaporojie, au existat o serie întreagă de date şi informaţii referitoare la pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală. Până în acest moment vreau să asigur şi să dau, de asemenea, garanţii cetăţenilor că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare. Monitorizăm permanent toate datele legate de mediu şi suntem în permanentă legătură cu autorităţile europene de specialitate precum şi cu partenerii noştri din Ucraina’, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.