Adevărul incredibil din spatele incendiului de la Notre-Dame… Cum a salvat Macron catedrala de la dezastru
Președintele Emmanul Macron a ajuns la fața locului chiar înainte ca Notre Dame să fie întreg cuprinsă de flăcări.
Sub ochii întregii lumi, flăcările s-au răspândit la clopotnițe, iar distrugerea completă a monumentului care a supraviețuit Revoluției Franceze și ocupării naziste părea inevitabilă. În mod miraculos, mulțumită unui grup mic de pompieri care s-au oferit să se întoarcă în mijlocul infernului, unde temperaturile au ajuns și la 1.200 de grade Celsius, Notre-Dame a fost salvată și nimeni nu și-a pierdut viața în incendiu.
Într-o seară de luni, pe 15 aprilie 2019, în timp ce la Notre-Dame se ținea o slujbă în Săptămâna Mare, o alarmă de incendiu s-a declanșat în camera de control a paznicilor catedralei. Era ora 18:17.
Pompierul de serviciu, care era în prima lui zi de muncă, a citit panoul și l-a alertat prin stație pe unul dintre paznici. S-a dus apoi să investigheze ceea ce credea că este un incendiu care a izbucnit în podul sacristiei, însă nu a găsit nimic.
Anunțul de evacuare a fost considerat o alarmă falsă și ignorat, iar credincioșii au fost invitați din nou în clădire. Focul, însă, se răspândea în podul naosului, o zonă cunoscută sub numele de „pădure”, acolo unde o structură veche constând din grinzi de stejar vechi de 900 de ani sprijinea acoperișul catedralei.
După o întârziere crucială de jumătate de oră, timp în care turiștii care își făceau poze cu Notre-Dame au putut observa cum iese fum din catedrală, s-a descoperit în sfârșit locul de unde s-a declanșat incendiul. Fără un sistem de aspersoare sau pereți antifoc care să încetinească răspândirea flăcărilor, incendiul a scăpat de sub control, potrivit digi24.ro.