Comentarii

Noua ordine mondială a început cu invadarea Ucrainei

„Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, iată ce frumos sună declarația autocratului de la Kremlin în limbajul de lemn al propagandei.

Propagandă demnă de un stand-up comedy, atât și nimic mai mult am fi tentați să spunem, dar vorbele astea, dincolo de hazul lor intrinsec, ucid oameni în Ucraina.

Un individ care vrea o nouă ordine mondială și începe lucrul la această ordine invadând o țară independentă, pe care Rusia se angajase să o respecte și să o apere în granițele statuate prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, nu este credibil și orice declarație pe această temă merită primită cu suspiciunea că vine de la cineva care ori vrea să prostească lumea ori nu are toate țiglele pe casă.

Președintele autocrat rus s-a dus la Forumul ASI ca să cuvânteze, ca să țină un discurs. Pe linia de propagandă care trebuie să prezinte maica Rusie îmbrăcată frumos, că d-aia a fost scoasă în lume, Putin s-a găsit să vorbească nefericit despre noua asta ordine mondială.

Nu mai trebuie insistat pe gâlmele cu turbine canadiene de gaz care cică lipsesc acum Gazprom și pe ceaiul de pufuliță. Bineînțeles că niciun tânăr rus care se duce la mall nu va gusta ceaiul lui Ivan – ceaiul de pufuliță – pentru că n-are probleme cu prostata, ci va consuma o cola sau un pepsi. De aici ar trebui să deducem că Putin vrea să schimbe ordinea mondială cu tratamente naturiste?!

Cât despre turbinele de gaz, rușii au avut la dispoziție timp și fonduri berechet. De ce n-au făcut altele mai bune decât canadienii? Pentru că nu au fost în stare iar nici creativitatea bolnavilor de prostată nu va face mari realizări tehnice de aci înainte. Și cu turbinele de gaz Rusia se află în paradigma impotenței tehnice a armatei, ăsta e nivelul lor și de unde nu e nici Dumnezeu nu cere decât un ceai de pufuliță.

În fapt, vorbind despre noua sa ordine mondială liderul de la Kremlin vorbește despre nevoia disperată a lui ca Rusia să primească statutul de mare putere mondială, statut pe care comuniștii lui ruși l-au pierdut în anii ’90. Faptul că maica Rusie a devenit provincială și regională nu cadrează cu visurile imperiale pravoslavnice și Putin s-a gândit să „rescrie istoria” pentru că în mintea sa doar refacerea imperiului țarist poate da Kremlinului mult visata grandoarea de altădată.

Concluzia este simplă: noua ordine mondială este accederea Rusiei la poziția URSS care a însemnat maximul din ce a obținut vreodată. Ei, uite de asta nu poate „oferi” Occidentul modelul său de viitor lumii pentru că în modelul acesta Rusia trebuie să-și țină poalele în interiorul granițelor de azi și, culmea, să respecte dreptul și normele internaționale.

Nu prea are succes cu noua sa ordine mondială domnul Vladimir, n-a făcut nicio brânză la adunarea BRICS și nici la întâlnirea de la Teheran.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button