Externe

Cum se simte Joe Biden după ce a fost infectat cu Covid. Medic: ”Ae dureri de gât şi de corp, dar..”

Simptomele de COVID-19 ale preşedintelui american, Joe Biden, continuă să se amelioreze după administrarea tratamentului Paxlovid. 

Biden, în vârstă de 79 de ani, a fost testat pozitiv pentru COVID joi, când Casa Albă a precizat că avea simptome uşoare. Diagnosticul său a venit în contextul în care o subvariantă foarte contagioasă a coronavirusului determină un nou val de cazuri în Statele Unite.

Cel mai probabil, Biden are subvarianta BA.5, a spus O’Connor. Această subvariantă a tulpinii omicron este responsabilă pentru 75 până la 80 la sută din infecţiile cu COVID-19 din Statele Unite în acest moment.

Preşedintele, care a primit două doze de vaccin şi două doze de rapel, este tratat în primul rând cu medicamentul antiretroviral oral Paxlovid, iar rapoartele conform cărora a fost infectat cu subvarianta BA.5 nu vor schimba tratamentul planificat.

Potrivit protocolului Casei Albe, care merge dincolo de recomandările Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), până când nu va fi testat negativ, el nu îşi va relua atribuţiile în persoană.

Biden a profitat de interesul stârnit de infecţia sa pentru a îndemna populaţia să se vaccineze. Într-o ţară în care vaccinurile sunt gratuite, doar 67,2% dintre americani au vaccinul complet (două doze) şi doar 48,2% au primit o doză de rapel, potrivit Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

„Preşedintele vrea să le reamintească americanilor să se vaccineze pentru că, după spusele sale, este important”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit digi24.ro.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button