Adrian Vasilescu, BNR: „Mister ROBOR“: indicele de tranziţie care agită piaţa creditelor (II)
ROBOR-ul, pe când nu agita piaţa creditelor, raza lui de acţiune limitându-se la împrumuturile între bănci, pe piaţa interbancară, nu era „personaj“ public. Pentru că nu interesa deloc opinia publică. Şi nici în 2010, când prin lege a primit un rol nou, acela de a participa la formarea dobânzilor la creditele acordate de bănci, nu devenise prea important. Deşi, potrivit acestui rol, dobânzile la credite, cele variabile, au început să fie calculate prin adunarea ROBOR-ului cu marja băncii.
Această formulă a fost şi a rămas restrictivă, fiind aplicată numai creditelor cu dobândă variabilă. Iar situaţii de agitaţie publică, din care să-şi alimenteze celebritatea, nu au fost mai deloc. Asta până în toamna lui 2017. Mai ales că rata lui îi favoriza pe debitori, pentru că piaţa nu a urcat ROBOR-ul mult timp peste cota zero.
Subliniez: dacă dobânda de politică monetară a BNR este stabilită prin decizie a Consiliului de Conducere, fiind calculată în raport de mulţi alţi indicatori, ROBOR-ul merge într-acolo unde-l duce piaţa. Iar piaţa unde să-l fi dus, începând mai ales din 2015, când inflaţia în România era negativă, sub rata zero, decât într-o direcţie care să le convină debitorilor?! Zero… şi ceva, ani la rând, cu atât intra ROBOR-ul în calculul dobânzilor.
În toamna lui 2017 însă „a înţărcat bălaia“! A venit inflaţia, iar preţurile în creştere au format valuri care au urcat toate dobânzile, ROBOR-ul fiind primul care a luat altitudine. Iar cei care au simţit imediat schimbarea de registru au fost debitorii. Băncile le-au cerut să scoată mai mulţi bani din buzunar ca să-şi achite ratele. Lună de lună tot mai mulţi. Atunci erau în soldurile băncilor vreo şase milioane de credite, cele mai multe acordate înainte de criza din 2008, creditorii formând deci o masă critică a cărei presiune a fost puternic resimţită de clasa politică. Iar ROBOR-ul, devenit inamicul public numărul unu, a ajuns subiect de dezbateri, de controverse şi de răfuieli.
Unii politicieni au cerut înlocuirea ROBOR-ului cu dobânda de politică a BNR. Ce i-a inspirat? Faptul că ROBOR-ul tot urca în timp ce BNR îşi menţinea dobânda în matca de 1,75 la sută, pe care n-o mişcase din 2015. Din aceleaşi motive: ca să nu stingherească dinamica PIB-ului şi să nu scumpească şi mai mult ratele. Culmea, înlocuirea ROBOR-ului cu dobânda BNR ar fi fost perfect legală, potrivit legii din 2010. Privind în trecut… pentru a judeca întâmplări de acum 12 ani, memoria îţi poate juca feste. Am găsit însă, între documentele personale, câteva notaţii din 2010. Ideea era că alegerea, ce, repet, ar fi fost perfect legală, de a se renunţa la ROBOR în favoarea dobânzii-cheie a BNR, ar fi fost de-a dreptul dramatică. Fiindcă Banca Naţională, când urcă ori coboară dobânda de politică monetară, se uită întâi la cerinţele legităţilor economice obiective. Şi, în egală măsură, se uită la ce i se cere în legile ţării. Iar legile ţării o obligă să judece doar raţional, din perspectiva obiectivului său fundamental – stabilitatea preţurilor.
