MOTTO:
Inflaţia este ca atunci când plăteşti cincisprezece dolari pentru o tunsoare de zece dolari pe care dădeai cinci dolari, atunci când încă mai aveai în cap păr stufos.
Sam Ewing, fost mare campion de baseball American
Săptămâna trecută, prim ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, și-a făcut timp să informeze românii despre creșterea economică a țării noastre în primul trimestru al acestui an, arătând că se situează cu un punct peste cea înregistrată în Zona Euro. Bravo nouă!
Ce bravo, când, pe vremea dezastrului Dragnea și al prim miniștrilor săi, creșterea economică a României ajunsese să depășească toate țările europene, inclusiv Italia, Franța și chiar Germania? Noi îi depășeam pe toți, dar economia noastră scârțâia din toate încheieurile. Cum, de altfel, scârțâie și astăzi.
Respect statistica și am încredere în munca statisticienilor corecți, dar asta nu mă împiedică să-mi aminesc de eseul unui scriitor italian pe această temă, care eseu începea cam așa (citez din memorie):
Statistica face minuni. Dacă, să zicem, eu mănânc în fiecare zi câte un pui fript, iar vecinul meu rabdă și nu mănâncă nimic, atunci după două săptămâni, când el va deceda de inaniție iar mie îmi va crește burta, statistica va anunța oficial că el și cu mine am mâncat zilnic, în medie, câte o jumătate de pui fript fiecare.
Nu că aș contesta datele statisticii, unde creșterea economică a României este de multă vreme, numai de la super în sus, dar parcă m-aș întreba în sinea mea: se compară belșugul din farfuria neamțului sau a fracezului, doldora de cârnați și antricoate, cu farfuria românului, doldora de fasole și piure din urzici?
Ca și cum n-ar fi jenantă comparația antricoatelor cu fasolea, premierul Ciucă îi dă înainte cu laudele, când spune că dinamica creșterii economice (adică acel punct, cu care am sărit peste media UE) „confirmă eficiența măsurilor Guvernului de a sprijini economia și cetățenii în această perioadă, marcată de crize multiple”.
Frumos adusă din condei, stimate domnule general! Super!
Știți cum e asta? Ca elevul acela, care a rămas repetent pentru că n-a obținut note de trecere la matematică, română și biologie, dar vine acasă triumfător, strigând din ușă că este singurul din clasă cu nota zece la desen. Laudeamus igitur – dacă-mi permiteți un mic calambur!*)
În opinia mea, când vorbești de note, trebuie să le arăți pe toate, nu să te fandosești cu una singură, care te favorizează întâmplător.
Dacă punctul acela de mare laudă, de la creșterea economică, confirmă eficiența Guvernului, cum se laudă premierul, mă întreb ce confirmă celelalte puncte, de mai puțină laudă? Ce confirmă inflația, unde am depășit Europa cu multe puncte? Dar îndatorarea galopantă a trezoreriei, care emite titluri de stat în fiecare lună, împrumutându-se de la populație cu dobânzi numai sub rata inflației? Dar deficitul de cont,
