Paramedic din Ucraina, capturat de ruşi în Mariupol şi torturat: „Mi-au spus că întreaga lume trebuie să se supună Rusiei Mari”
Iulia Paievska este paramedic în Ucraina. Aceasta îi acuză pe ruși de tortură fizică și psihologică după ce a fost capturată de armata lui Putin în oraşul Mariupol și eliberată după trei luni, într-un schimb de prizonieri.
Într-un interviu acordat CNN, Iulia Paievska sau Taira, aşa cum i se spune, susține că abuzurile au început imediat după ce a fost luată prizonieră, pe când se afla la un punct de control de lângă Mariupol.
În februarie, când a început războiul, ea a plecat spre luptele brutale din Mariupol, unde a filmat scene dramatice cu o cameră de corp. În martie, în timp ce rușii se apropiau, cardul de memorie, ascuns într-un tampon, a fost luat de jurnaliști. Imediat după aceea, la un punct de control, Taira a fost recunoscută și luată prizonier.
„Am fost supusă la abuz fizic și presiune psihologică. Presiunea psihologică extremă nu a încetat niciun minut în timpul acestor trei luni. Ți se spune, în mod constant, că ești un fascist, un nazist”, a relatat paramedicul ucrainean.
Taira a relatat că nu i s-a dat mâncare timp de mai multe zile. A fost bătută și amenințată cu pedeapsa cu moartea.
„Este un regim absolut nemilos, care vrea să domine lumea. Mi-au spus că întreaga lume doar trebuie să se supună Rusiei Mari și că acesta este destinul vostru. Trebuie să-l acceptați și să nu mai rezistați”, a mai relatat paramedicul experienţa ei ca prizonier la ruşi, în interviul acordat CNN.
Sursa foto: captura video interviu CNN