Două minciuni pe care Rusia le folosește în propagandă și profeții lor. Cazul Jordan Peterson
Rusia nu spune că nu e personajul rău din poveste, că nu și-a trimis soldații să invadeze Ucraina, că nu bombardează orașe și sate, că nu ucide civili. Spune însă că nu are de ales și că deja a câștigat suficient încât vesticii să înțeleagă că de aici încolo ei plătesc toate costurile.
Sunt două minciuni pe care însă un lider de opinie ca Jordan Peterson nu se sfiește să le picure în urechile prozeliților lui.
Îl iau pe Peterson ca exemplu, pentru că am regăsit în discursul lui teze vehiculate în spațiul public, mai coerent sau mai puțin coerent formulate, dar înarmate cu certitudinea că Occidentul este astăzi subjugat nu de propaganda rusă, ci de propaganda pro-NATO.
Este linia comună a comentariilor care sunt făcute în subsolul articolelor de analiză și interviurilor pe tema războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în general exprimată prin apel la un principiu general valabil, pe care jurnaliștii l-ar încălca: audierea tuturor părților.
Această pretenție este una profund vicioasă, care insinuează că avem de-a face cu un război între două părți egale din punct de vedere moral sau măcar că suntem în prezența unui război care nu poate fi evaluat din punct de vedere moral.
Or, nu e așa: adevărul este că avem de-a face cu un război de agresiune: Rusia este singurul agresor, Ucraina este singura victimă. Registrul moral este obligatoriu.
Așadar, nu avem ce altă parte să audiem decât dacă ne asumăm să dăm microfonul Rusiei ori dacă facem experimentul făcut de scriitoarea croată Slavenka Draculic, care a scris o carte răvășitoare despre criminalii și violatorii din războaiele iugoslave – oameni care nu ar răni niciodată o muscă, vecinii buni de pe stradă, care, într-o dimineață, ajung să coordoneze taberele de viol, unde duceau femeile bosniace, și să împuște cel puțin unul până la micul dejun.
Aici, la această transformare monstruoasă a omului, duce nu doar înhăitarea, cât mai ales naționalismul toxic picurat în urechi de o putere politică și care etichetează pe alții, în general un grup etnic, ca fiind dușmanul absolut.
Acesta e mecanismul prin care o crimă este justificată ca fiind, de fapt, apărare. Și acesta este mecanismul genocidului, oricât de scrupuloși juridic am vrea să fim: în momentul în care Vladimir Putin neagă dreptul Ucrainei de a fi o națiune, crimele lui în Ucraina sunt genocidare.
De aici pornesc cele două mari minciuni pe care Rusia le întărește cu concursul unor falși profeți ai Vestului.
Și așa ne întoarcem la Jordan Peterson, un intelectual canadian care și-a arogat rolul de teoretician și practicant al valorilor conservatoare, renunțând la profesia lui de bază, în măsura în care devine un lider de opinie de felul celor care combină mediatizabilul (facil) cu păstorul (greu accesibil profanilor din turmă, fără inițiere).
Există o nișă destul de solidă pentru mesajele neo-conservatoare, speculată de populiștii de tipul lui Donald Trump, care nu face obiectul acestui text.