Actualitate

Germania susţine Croaţia pentru aderarea la moneda Euro

Fotografie de la Dom J, Pexels

Parlamentul german susţine planul Croaţiei de a introduce Euro ca monedă naţională. 

Croaţia a îndeplinit criteriile necesare pentru a adera la uniunea monetară, a convenit miercuri seara, într-o moţiune, marea majoritate a parlamentarilor germani.

Germania este, de asemenea, interesată de „dezvoltarea în continuare şi finalizarea uniunii economice şi monetare”.

Opinie separată a făcut partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Deputatul grupului parlamentar AfD, Norbert Kleinwächter, a numit Croaţia „noua Grecie”.

Şefii de stat şi de guvern europeni au aprobat deja propunerea Comisiei Europene de a introduce moneda euro în Croaţia la cel mai recent summit al UE de la Madrid, în luna iunie.

Croaţia, o ţară cu o populaţie de aproximativ patru milioane de locuitori, încearcă de ani de zile să înlocuiască moneda naţională, kuna, şi să devină al 20-lea membru al zonei euro. Autorităţile de la Zagreb intenţionează să adopte moneda europeană comună la 1 ianuarie 2023.

Lituania a fost cea mai recentă ţară membră a UE care a adoptat euro ca monedă oficială la 1 ianuarie 2015, scrie Agerpres. 

Comisia Europeană a decis. Croaţia poate folosi Euro de la 1 ianuarie 2023 

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a felicitat pe Twitter Croaţia, spunând că euro este parte a „visului european”. La mai puţin de 10 ani de la aderarea la UE (în 2013), Croaţia va deveni al 20-lea membru al zonei euro.

Susţinerea „este un excelent semnal pentru Croaţia şi pentru economia ţării”, a afirmat premierul croat Andrej Plenkovic, la sosirea la summitul de la Bruxelles.

Acesta a adăugat: „Croaţia este pregătită pentru zona euro”, subliniind cât de bine este deja consacrată moneda unică în economia ţării.

„70% din turiştii care sosesc în Croaţia vin din ţări membre ale zonei euro, două treimi din schimburile noastre comerciale sunt cu state din zona euro”, a explicat Plenkovic.

La 1 iunie, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, îndeplinind cele patru criterii nominale de convergenţă, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele tratatului şi cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale/BCE, notează Agerpres.

Comisia Europeană anunță că România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro

Comisia Europeană susține că România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, transmite Agerpres. Concluzia vine în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar.

Concluzia Comisiei Europene este prezentată în Raportul de convergenţă din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.

Raportul CE semnalează, în special,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button