Comentarii

Pe ce mizează Rusia, chiar dacă știe că nu poate câștiga Ucraina

Compasiunea obosește și invazia militară a Rusiei în Ucraina riscă să nu mai deschidă buletinele de știri. Ucraina a spus ce avea de spus și lumea occidentală a înțeles: Rusia este agresor, războiul este o agresiune asupra integrității și existenței statului ucrainean, nu s-a schimbat nimic.

Acum câteva zile, premierul britanic Boris Johnson vorbea despre pericolul ca oboseala de război să cuprindă Occidentul. Suntem în fața unei curse pe termen lung și e nevoie de rezistența noastră, pentru a nu izola Ucraina, era avertismentul acestuia.

“Realist vorbind, cetățenii și politicienii vor obosi de război. Cred că presiunea și anxietatea sunt în joc. Trebuie să fim onești”. Johnson se referea mai ales la costurile pe care statele occidentale și cetățenii lor știu că trebuie să le plătească pentru a nu lăsa Rusia lui Vladimir Putin să facă și mai mult rău.

Libertatea are un preț, a spus-o și președintele american Joe Biden, conștient că trebuie să mențină treaz sprijinul pentru Ucraina, chiar și dacă asta contribuie suplimentar la erodarea imaginii lui.

Dar ce știu cei doi lideri vestici știe și Vladimir Putin. Rusia a intuit care sunt faliile occidentale și ce pedale trebuie să apese, pentru a le acutiza.

Dacă în primele săptămâni de război, Rusia părea că și-a restrâns războiul internațional în interiorul granițelor sale, unde Putin a instituit o dictatură în toate nunațele acestui termen, în săptămânile din urmă, cu cât atenția occidentală pentru front scade, cu atât intensifică Moscova.

„Ce începem să vedem acum și mă aștept să vedem mai departe este mai mult conținut pe Twitter în limba rusă și mai multe informații despre cum Ucraina comite un genocid și este violentă, în partea de est a țării. Mesajele se întorc așadar către publicul intern.

Putin a înțeles că fereastra pentru negocieri cu Vestul s-a închis în mare măsură și, cum sancțiunile îi vor afecta pe cei din Rusia, trebuie să le explice de ce Rusia poartă acest război. Pentru a face asta, începem să vedem multă informație viralizată despre atacuri ale Ucrainei asupra civililor, pentru a arăta că este un război pe care Rusia trebuie să-l poarte.

Putin nu a convins Europa să acționeze divizat în aceste chestiuni și atunci se întoarce la publicul intern”, spunea expertul în combaterea dezinformării Priyank Mathur, fondatorul și președintele Mythos Labs din Ucraina, într-un interviu acordat spotmedia.ro din preziua intrării trupelor ruse în Ucraina.

În prima etapă a războiului, imediat după ce Rusia a început să bombardeze nediscriminatoriu Ucraina, spitale, școli, cartiere rezidențiale, când Occidentul fost șocat de forța răului, profesorul de studii de război de la King’s College Ofer Fridman spunea, într-un interviu pentru spotmedia.ro, că nu există o confruntare informațională în casele și mințile publicului internațional:

„Rusia nu încearcă măcar să convingă opinia publică internațională de ce face și cum face.

Suntem expuși doar la narativele ucrainene, Rusia nici măcar nu ne propune un narativ, nu intră în acest război narativ.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button