70 de diplomați ruși, suspectaţi de spionaj, vor fi expulzaţi de vecinii României
Vecinii bulgari au anunțat, marți, că vor expulza 70 de diplomați ruși suspectați că reprezintă o „amenințare pentru securitatea națională”. Este vorba de cel mai mare număr de diplomați ruși expulzați simultan de Bulgaria, până acum.
Ministerul de Externe al Bulgariei a declarat că decizia de a expulza atât de mult personal diplomatic rus a fost concepută pentru a reduce dimensiunea misiunii Moscovei la cea a reprezentanței bulgare la Moscova și un răspuns la ceea ce a numit activități incompatibile cu Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, oficial, jargonul pentru spionaj.
„Bulgaria va expulza 70 de diplomaţi ruşi (…) Serviciile noastre i-au identificat ca fiind persoane care acţionau împotriva intereselor noastre”, a declarat prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, citat de Reuters și Agerpres.
Aceste persoane, identificate ca reprezentând „o ameninţare pentru securitatea naţională” a Bulgariei, trebuie să părăsească teritoriul bulgar până cel târziu pe 3 iulie, a precizat Ministerul Afacerilor Externe de la Sofia.
„Astăzi am expulzat 70 de diplomați ruși. Mulți dintre ei au lucrat direct pentru serviciile de informații, iar rolul lor diplomatic a fost mai degrabă unul de acoperire.
Acesta nu este un act de agresiune față de poporul rus. Când guverne străine încearcă să se implice în politica noastră internă, avem instituții care vor răspunde. Mă aștept ca duminică să avem un avion plin, cu 70 de locuri, care să plece la Moscova”, a mai spus premierul Petkov.
Numeroase ţări europene au expulzat diplomaţi ruşi în urma declanşării invaziei rusești asupra Ucrainei, pe 24 februarie, iar Rusia a răspuns cu măsuri similare.