Nu ştiu dacă cei care sunt acum la putere – Iohannis, Ciucă, Ciolacu, etc. realizează situaţia critică în care a intrat lumea occidentală şi ce impact are asupra României. Sper să nu ia exemplul lui Băsescu, Tăriceanu şi Boc de acum un deceniu
În toamna lui 2008, când pieţele financiare mondiale se confruntau cu criza subprime – creditele imobiliare fără garanţii luate de cei care nu puteau să le plătească şi cu falimentul băncii americane Lehman Brothers (celebra afirmaţie „too big to fail” spulberându-se într-o noapte), la Bucureşti, când economia duduia – creşterea economică era de 8% iar bugetul trăia din banii luaţi din vânzarea BCR către Erste – 2 miliarde de euro, premierul Tăriceanu, preşedintele Băsescu şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se întrebau public de ce lumea este neliniştită, pentru că noi nu aveam nicio treabă cu criza subprime şi nu aveam de ce să fim afectaţi.
Isărescu ştia foarte bine ce se întâmpla pentru că vedea, de la o oră la alta, cum dispar liniile de finanţare externe pe care se baza sistemul bancar şi toată România.
Economia şi băncile depindeau în proporţie de 70% de euro şi alte valute, iar acoperirea deficitului de cont curent, care ajungea la 15% din PIB, dispăruse peste noapte. În aceste condiţii, de unde să faci rost de linii de finanţare externă?
Noroc că au existat FMI şi marii creditori instituţionali – Banca Mondială, Comisia Europeană, care au dat României 20 de miliarde de euro pentru a preveni intrarea sistemului bancar în colaps, stoparea creşterii cursului valutar (sper că vă amintiţi că cursul trebuia să sară la 5 lei pentru 1 euro) şi menţinerea economiei ca suprafaţă după căderea din 2009. În numai un an, de la o creştere economică de 8%, economia s-a prăbuşit la -7%, adică un minus total de 15%, mai rău ca într-un război.
Nu ştiu dacă cei care sunt acum la putere – Iohannis, Ciucă, Ciolacu, etc. realizează situaţia în care a intrat lumea occidentală şi ce impact are asupra României.
Criza gazului, prin stoparea livrărilor în Europa de către Putin şi explozia preţurilor, este considerată noul Lehman Brothers, dar sunt câteva diferenţe majore: dacă atunci marile bănci centrale au dat drumul la tiparniţa de bani ca să nu se prăbuşească pieţele financiare, au scăzut dobânzile la 0 şi au mărit deficitele bugetare, acum situaţia este total diferită: de frica inflaţiei care a scăpat de sub control, băncile centrale trebuie să majoreze dobânzile şi să scoată bani din piaţă, ceea ce modifică toate fluxurile financiare.
Mai mult decât atât, creşterea inflaţiei care reduce puterea de cumpărare, şi majorarea dobânzilor, va duce în final la intrarea economiei americane în recesiune, ceea ce va avea un impact global, care se va resimţi inclusiv în România.
Unul dintre cei mai cunoscuţi economişti americani, Lawrence Summers, spune că, pentru a reduce inflaţia din America, care acum a ajuns la 8,6%, şomajul trebuie să crească la peste 5% (acum este 3%), iar economia trebuie să fie în recesiune mai mulţi ani. Afirmaţia lui a îngălbenit ecranul de la Bloomberg.
La Bucureşti toată lumea – guvernul, Iohannis şi noi – trăim din:
-
Creşterea economică de 6% din T1,