O întrebare care începe să câştige teren printre corporatişti: Ce rost/sens are să pui bani deoparte acum, cât eşti tânăr? Ce să faci cu ei la pensie, când eşti bătrân, pentru că atunci nu prea poţi să mai faci nimic!
Tema educaţiei financiare la români şi economisirea revine constant în discuţiile curente, de bârfă corporatistă, pozitivă. La un moment dat, una dintre Ioanele din redacţie se/ne întreba ce rost are să pui bani deoparte când eşti tânăr, când ai putea să faci multe lucruri acum? Ce să faci cu ei când ieşi la pensie, la bătrâneţe, pentru că atunci nu prea poţi să mai faci mare lucru? Asta dacă mai apuci pensia, cum le place corporatiştilor să spună.
Mi-am amintit de întrebarea ei retorică când am văzut săptămâna trecută un sondaj realizat de CEC Bank cu ajutorul platformei FinZoom.ro. Conform sondajului, 66,5% dintre români au declarat că nu au niciun fel de economii. Dintre cei care au reuşit să pună bani deoparte, cei mai mulţi – 77,6%, au economii de-o viaţă sub 10.000 de euro. La polul opus, economii de peste 20.000 de euro reuşesc să aibă doar 9,8% dintre respondenţi. 52% dintre cei chestionaţi afirmă că nu reuşesc să pună bani deoparte, 21,8% economisesc sub 300 de lei/lună, 13,6% economisesc între 300 şi 600 de lei, 5,8% economisesc între 600 şi 1.000 de lei şi doar 6% reuşesc să economisească lunar peste 1.000 de lei.
Cash-ul este metoda preferată de ţinere a economiilor – 49,7%. Concluzia Ioanei este că mai bine îţi trăieşti clipa când eşti tânăr, pentru că mai încolo nu se ştie. Parcă pentru această concluzie s-au făcut city breakurile, magazinele de haine de tip fast-forward, noile modele de maşini pe care să le schimbi odată la 5 ani, cluburile de vineri şi sâmbătă seara, ieşirile de weekend cu fetele şi băieţii la un prosecco şi îngheţată şi nu în ultimul rând creditele de consum şi de vacanţă. Dacă nu ai bani disponibili la un moment dat dar vrei să pleci într-o scurtă vacanţă, creditul te aşteaptă, la fel ca şi cardul de credit. În privinţa achiziţiei unui apartament, aici lucrurile se schimbă puţin, pentru că încă avem în mintea noastră dorinţa de a deţine o proprietate. Cu banii economisiţi de părinţi se constituie avansul, iar restul se plăteşte din salariul de corporatist. Şi mai rămân şi bani pentru consum.
Ultimele două generaţii gândesc puţin altfel decât părinţii şi bunicii lor. Pentru aceştia, un serviciu stabil, o familie, copii, o casă şi o vacanţă de două săptămâni la mare era ceva sfânt. Pentru noile generaţii, în afară de casă (dar şi aici această idee este pusă la îndoială), aproape nimic nu mai este valabil. Într-un fel sau altul, noua generaţie se uită la părinţii lor şi în mintea lor îşi spun că nu ar vrea să aibă viaţa/soarta lor. În anii ’90 şi chiar la începutul anilor 2000, salariile şi economiile lor au fost spulberate de inflaţie şi de creşterea cursului valutar leu/dolar/euro. Au strâns din dinţi şi din curea pentru a pune ceva deoparte, pentru a avea un cont de economii şi mai degrabă pentru zile negre, de criză, decât pentru distracţie, pentru a trăi clipa. Salariile au fost cele care au fost şi fiecare a tras de fiecare leu atât cât a putut.
