Actualitate

Unde găsești un complex rezidențial plin de spații verzi, în București? (P)

Aglomerație, poluare și multă gălăgie. De obicei, asta ne apare în minte când ne gândim la stilul de viață petrecut într-un oraș mare, mai ales în capitala unei țări. 

Ne-am obișnuit deja cu toate acestea, iar când apar discuții despre aer curat, liniște și natură, le folosim în contrast cu ceea ce vedem în jurul nostru. Sunt privilegii care ne lipsesc cel mai mult și spre care tindem să evadăm cu orice ocazie. Obiectivul principal al celor care locuiesc în mijlocul orașului a devenit ,,evadarea” din peisajul sumbru și gri unde, uneori, nici razele soarelui nu reușesc să își facă loc printre clădirile înalte și posomorâte. Când soarele reușește să ajungă până la noi sunt prea puțini cei care au timp să se bucure de el, majoritatea ajungând chiar să îl învinovățească pentru asfaltul încins, căldura infernală și toate neplăcerile care vin la pachet cu lipsa spațiilor verzi și a vegetației. Totuși, orașul are beneficiile lui, nu? Oportunitățile și facilitățile oferite de viața la oraș sunt, desigur, avantaje de care nimeni nu dorește să se lipsească.

Acum, să facem un exercițiu de imaginație. Să zicem că există un loc în care confortul și facilitățile oferite de oraș se îmbină perfect cu liniștea și frumusețea naturii. Un loc în care sunetul naturii predomină, iar aerul curat îți inundă plămânii când îți bei cafeaua pe terasa apartamentului tău din București. Sună perfect, nu? Vestea bună e că acest loc nu trebuie să rămână în imaginația ta, el deja există. Se numește Greenfield Băneasa, cartierul rezidențial îmbrățișat de pădure din București Nord sau, cu alte cuvinte, locul în care natura, în toată splendoarea ei, se întâlnește cu viața de oraș și cad, într-un fel, la o înțelegere. Astfel, într-un cadru cu o mulțime de spații verzi, de vis, tu și cei dragi puteți beneficia la maximum de toate facilitățile orașului București, direct din incinta ansamblului rezidențial.

Situat în zona Băneasa din București, cartierul rezidențial Greenfield este excepția de la regula că viața în oraș trebuie trăită în aglomerație și poluare. 180.000mp din interiorul ansamblului sunt ocupați de locuri de joacă și spații verzi, iar întregul ansamblu este înconjurat de 900 de hectare de pădure. Este mediul perfect pentru cei care își doresc să aibă un stil de viață activ, sănătos și sunt conștienți că schimbarea vine prin propriile acțiuni. Activitățile civice de ecologizare și împădurire sunt nelipsite din această comunitate pentru că rezidenții fac parte dintr-o comunitate „verde”, ce are ca principal scop protejarea naturii. Acesta este modul în care ne arătăm recunoștința pentru toate beneficiile oferite de natura care ne înconjoară.

Întregul cartier se bucură de energie regenerabilă, iar gestionarea eficientă a apei și selectarea deșeurilor sunt aspecte indispensabile acestui cartier rezidențial din București. Fiecare picătură de apă salvată și fiecare produs reciclat ne apropie de schimbarea pe care dorim să o vedem în lume. Indiferent de vârstă, fiecare membru al comunității poate da o mână de ajutor pentru a menține acest loc exact așa cum ni-l dorim cu toții.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button