Negociere să fie, dar să o știe și Zelenski
Emanuel Macron: Rolul Franței este să aibă legături posibile pentru discuții cu Rusia.
Negocierea este un proces în care două părți aflate în litigiu caută o cale de mijloc ca să soluționeze problema existentă între ele. Ca o negociere să aibă loc este necesar ca părțile aflate în litigiu să aibă dorința de a ajunge la o înțelegere.
În interviul acordat pe drumul de întoarcere de la Kiev, domnul Macron a subliniat că după descoperirea crimelor de război din Bucea „nu există nicio disponibilitate de partea rusă sau ucraineană pentru discuții reale”.
Ca atare, prin cale de consecință rezultă că discuțiile domnului Macron cu domnul Putin nu sunt legate de o negociere de pace în chestiunea ucraineană.
Spotmedia: Referindu-se la decizia de a începe „operațiunea militară specială”, Putin a spus că aceasta a fost dificilă, dar necesară, iar soldații apără „drepturile Rusiei la dezvoltare în siguranță”. Acesta a mai spus că intervenția în Donbas este un colac de salvare pentru ei (occidentali, n.red.) ca să acuze Rusia pentru greșelile lor.
Deci Putin susține că occidentul, recte domnul Macron, greșește și acuză Rusia de greșelile lor. S-ar putea ajunge atunci la o negociere de pace fără ca domnul Macron să admită că greșește, ca să nu-l umilească pe domnul Putin?
Răspunsul este că domnul Macron și domnul Putin au identificat sursa greșelilor occidentale.
Putin: Când au câștigat Războiul Rece, SUA s-au declarat singure reprezentanții lui Dumnezeu pe Pământ, oameni care n-au nicio responsabilitate – doar interese. Au declarat sacre aceste interese. Acum e un drum într-o singură direcție, ceea ce face lumea instabilă.
Emanuel Macron: Obiectivul acestui război este distrugerea Rusiei. Și aici spun eu că greșiți. Dacă faceți asta, nu veți avea niciodată o pace negociată.
Nu pot să sussțin că ideile comune al domnilor Macron și Putin s-au coagulat în cursul discuțiilor lor telefonice pntru că nu am probe. Dar atitudinea anti-SUA a domnului Macron este binecunoscută. Despre atitudinea domnului Putin ce să mai spunem, dumnealui și-a dorit și a mizat pe un clivaj Europa-America.
Din spusa domnului Macron rezultă că nu Europa este vinovată pentru că s-a vândut pe gaz Rusiei, ci SUA pentru că doresc distrugerea Rusiei. N-are a face că Ucraina nu este în stare să facă asta chiar de va trimite trupele ruse înapoi în granițele patriei lor. Nici SUA nu pot distruge Rusia, ci numai o pot slăbi îndeajuns ca ea să nu mai fie o amenințare militară la adresa Europei. Dar domnul Macron nuanțează cumva situația, pentru dumnealui Rusia nu este o amenințare la adresa Europei, ci numai a Ucrainei.
Emanuel Macron: Președintele Zelenski își apără pământul. Și noi vrem să-l ajutăm. Anumiți comentatori și lideri nu ar trebui să facă presiuni pentru ceea ce își doresc ucrainenii.