Ședință comună istorică a Parlamentelor României și Republicii Moldova
Sursă foto: Parlamentul României – Camera Deputaților
Parlamentele de la București și de la Chișinău urmează să se întrunească într-o ședință comună.
Parlamentele României și Republicii Moldova se vor convoca în premieră într-o ședință comună în curând. Anunțul a fost făcut astăzi, 6 iunie de către președintele Legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă comună cu președintele Camerei Deputaților a Parlamentului de la București, Ion-Marcel Ciolacu.
Potrivit lui Grosu, ședința comună a celor două Legislative va avea loc la Chișinău.
„Este un mesaj puternic de susținere a acestei guvernări despre tot efortul și susținerea pe care o avem în cooperarea infrastructurii, energeticii, investiții sănătate, educație sau cultură”, a spus Grosu.
Totodată, președintele Parlamentului Republicii Moldova i-a mulțumit lui Marcel Ciolacu pentru toată asistența și ajutorul pe care România îl acordă țării, mai cu seamă în gestionarea situației privind criza umanitară, provocată de valul mare de refugiați ucraineni pe care Moldova îi găzduiește.
Amintim că, președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României, Ion-Marcel Ciolacu, efectuează o vizită de lucru la Chișinău, la invitația președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu (citește AICI).
Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, Ion-Marcel Ciolacu, este însoțit de o delegație formată din deputați și senatori, conform Realitatea.md.
Maia Sandu: Republica Moldova nu dorește o scurtătură spre UE
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat vineri că ţara sa nu urmăreşte să adere la Uniunea Europeană pe „scurtătură”, transmite Reuters, citat Agerpres.
La forumul GLOBSEC 2022 de la Bratislava, Sandu a arătat că simpla acordare a statutului de candidată nu înseamnă acceptarea Republicii Moldova în UE. „Nu căutăm o scurtătură, ne dăm seama că avem un drum lung de parcurs”, a adăugat ea.
Republica Moldova şi-a intensificat eforturile de aderare la UE din cauza temerii că ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina, apreciază Reuters, observând că şi Georgia şi Ucraina au făcut demersuri similiare. Separatiştii din Transnistria au acuzat Kievul de presupuse atacuri armate, explozii şi incursiuni peste frontieră.
Șansă ”istorică” pentru Republica Moldova
Şefa guvernului de la Chişinău, Natalia Gavriliţa, afirmase săptămâna trecută că există o şansă „istorică” de aderare la Uniunea Europeană şi niciun proiect care să apropie Republica Moldova de UE nu trebuie să ia locul drumului către statutul de membru cu drepturi depline.
Preşedinta Maia Sandu i-a informat vineri pe participanţii la conferinţa din Slovacia că în Republica Moldova are loc o reformă a justiţiei şi o luptă împotriva corupţiei, iar primirea ţării în UE ar putea contribui la consolidarea democraţiei.
„Rămânerea în această regiune tampon, în această zonă gri, este o veste foarte rea pentru noi. De aceea încercăm să obţinem de la UE un semnal pozitiv”, a mai spus ea (citește AICI).
Aeronavă Tarom, la un pas de coliziune cu o dronă. Pilot: A trecut exact pe lângă noi
O aeronavă a companiei TAROM a fost la un pas de a se lovi într-o dronă.