Putin, un dictator devorat de propriul război. 100 de zile de la invadarea Ucrainei
Președintele Rusiei primește tot mai multe vești proaste, în ciuda faptului că a reușit câteva succese militare în estul Ucrainei. O contraofensivă a forțelor militare ale Kievului e în desfășurare pe frontul de sud, iar Rusia nu are suficiente resurse de personal și armament să-i facă față.
Războiul va continua, iar embargoul parțial impus de Uniunea Europeană petrolului rusesc creează contextul unor grave probleme economice cu care se va confrunta Moscova, începând cu această toamnă.
Întreaga economie a Rusiei depinde de exporturile masive de petrol și gaz.
Unitatea europeană e cu atât mai remarcabilă cu cât cetățenii celor 27 de țări își asumă, cel puțin până acum, să suporte scumpirea vieții cotidiene doar pentru a scăpa de amenințarea lui Putin și a armelor sale nucleare.
Mesajul pe care Joe Biden, președintele SUA, i l-a transmis liderului rus a fost direct și tăios. SUA și NATO nu vor război cu Rusia, dar vor sprijini Ucraina cu tot ce e necesar pentru a alunga armata invadatoare de pe teritoriul acestui stat independent.
“Fiecare negociere reflectă faptele din teren. Am acționat rapid pentru a trimite Ucrainei o cantitate semnificativă de arme și muniție, astfel încât să poată lupta pe câmpul de luptă și să fie în cea mai puternică poziție posibilă la masa negocierilor”, a scris Joe Biden, într-un text de opinie, publicat de cotidianul “New York Times”.
“De aceea am decis că le vom oferi ucrainenilor sisteme de rachete și muniții mai avansate, care să le permită să lovească mai precis ținte cheie pe câmpul de luptă din Ucraina”, a anunțat președintele SUA.
Invazia lui Putin e, în realitate, o declarație de război pentru întreaga Europă, observă și jurnalistul Thomas L. Friedman, câștigător al premiului Pulitzer.
Acesta își cere într-un fel scuze cititorilor pentru că la început a crezut că războiul era doar o problemă între Rusia și Ucraina.
După o călătorie în Europa, Friedman anunță că situația e asemănătoare cu septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia.
“Această invazie – cu soldații ruși care bombardează fără discernământ blocuri de apartamente și spitale ucrainene, ucigând civili, jefuind case, violând femei și creând cea mai mare criză a refugiaților din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial – este din ce în mai asemănătoare cu o repetare a atacului lui Hitler împotriva statelor vecine… Adăugați la asta și aparenta amenințare a lui Putin cu folosirea armelor nucleare, avertizând că orice țară care ar interveni în războiul său neprovocat s-ar confrunta cu …”, a scris el.
E dificil de descifrat ce se întâmplă pe culoarele întunecate ale Kremlinului, dar armata rusă gâfâie în Ucraina, soldații se revoltă, iar ofensiva se face cu sacrificii umane și materiale serioase.
Nimeni nu știe cu adevărat ce vrea Putin și unde se va opri, dar în mod clar joacă totul pe o singură carte.
Doar victoriile din teren îl mai țin la putere.