O nouă materie ar putea să apară în curând. Se ia în calcul introducerea unor cursuri pentru a-i învăța pe cei mici să reacționeze în situații de urgență
Colaj foto: captură video, Facebook – Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat la B1 că în România ar putea apărea o nouă materie care să îi învețe pe elevi cum să facă față în situațiile de urgență, după ce polițiștii au interceptat tot mai multe amenințări cu bomba în școli.
„Într-un context național și internațional extrem de complex, din păcate apar și astfel de lucruri care sunt greu de anticipat, cel puțin pentru noi, în sistemul de educație, având în vedere că practic suntem victime. La Școala nr. 39 au fost evacuați de urgență (n.r. elevii), din cauza unui anunț telefonic. Aceste fapte vedem că se repetă din ce în ce mai mult și nu putem decât să avem încredere în instituțiile statului care să facă diferența între alertele false și alertele reale. Oricum, astfel de cazuri perturbă grav, evident, activitatea în acele școli.”
„Din păcate lumea s-a transformat, societatea s-a transformat, iar singurul răspuns pe care îl poate oferi școala este acela al unei discipline- „Educație pentru viață”- în care elevii să fie învățați să reacționeze în orice situație pentru a fi pregătiți pentru viața reală. Este nevoie de discipline care să predea acel mod corect de reacție, pentru a nu induce panica, pentru nu crea consecințe grave pentru copii. Sunt necesare și astfel de informații transmise copiilor pentru că, nu numai în astfel de situații, dar și în caz de incendiu, în caz de cutremur, copiii trebuie să știe să reacționeze, iar noi adulții, profesorii și nu numai profesorii, avem datoria să îi învățăm să reacționeze în astfel de situații speciale.”, a declarat Sorin Câmpeanu.
Alertă cu bombă la o școală din Sectorul 2 al Capitalei. Elevii, evacuați
O persoană a sunat la poliție și a anunțat existența unui dispozitiv exploziv într-o unitate de învățământ din Sectorul 2 al Capitalei.
Potrivit Poliției Capitalei, persoana a sunat la ora 13.30 pe numărul direct al unei secții de poliție și a anunțat faptul că la o unitate de învățământ s-ar afla un dispozitiv exploziv.
Au fost dispuse, de urgență, măsuri de evacuare a elevilor și personalului și restricționarea traficului.
În zonă au fost declanșate verificări de către specialiștii pirotehnicieni.
Amintim că psihologul Radu Leca a vorbit, vineri, în exclusivitate pentru DC News, despre cauzele și efectele amenințărilor cu bombă tot mai dese din România.
Redacția DC News l-a contactat pe psihologul Radu Leca, pentru a vedea care sunt cauzele care îi determină pe oameni să lanseze aceste mesaje și ce efect au aceste amenințări asupra cetățenilor:
„Amenințările cu bombă sunt realizate de persoane instabile emoțional ce folosesc adrenalina apărută post acțiune-negativă drept sursă a fericirii. Făptașul simte nevoia de a realiza un act ‘plin de curaj’ împotriva structurilor statului român.
Această formă de ‘război’ hibrid, ce are la bază noțiunea de amenințare lașă, produce următoarele efecte sociale:
– populația se sperie;