Actualitate

Care sunt cele mai importante informații despre casele din containere?

Cu toții ne dorim să avem casa noastră, unde să ne simțim stăpâni, cum se zice, și pe care să o putem personaliza și amenaja după placul nostru. Din păcate, nu toată lumea are posibilitatea de a cumpăra o locuință, iar să apelezi acum la un credit imobiliar poate fi un risc destul de mare, pe care nu oricine și-l poate asuma.

Există însă și soluții de a te numi, cu mândrie, proprietarul unei case, iar una dintre ele  – și chiar foarte avantajoasă, din cam toate punctele de vedere, este să apelezi la o casă container.

Casa visurilor tale este mai aproape decât crezi

Dacă ai citit cu atenție rândurile de mai sus, ultimele cuvinte te-au surprins. Casă container? Cum adică? Ce înseamnă? Care sunt avantajele? O pot racorda la utilități? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările care te-au asaltat și la care vom încerca să răspundem în continuare. La final, dacă răspunsurile vor fi pe placul tău, tot ce trebuie să faci este să treci la fapte și să găsești compania care adoptă acum, la scara larga, soluțiile din containere de locuit și care îți poate veni în ajutor. 

O provocare sau nu?

Poate fi destul de ciudat să te gândești la faptul că este vorba despre o casă construită dintr-un container pentru marfă, dar trebuie să știi că mulți oameni au găsit această variantă pe placul lor. Este și normal dacă ne gândim la mulțimea de avantaje, dintre care cele mai importante sunt prețul redus, dar și timpul în care te poți muta în propria ta casă. 

Personalizare după bunul plac

Containerele de marfă s-au dovedit alegerea perfectă pentru cei care își doreau propria locuință, dar nu aveau suma necesară pentru a o procura. Sau nu poate că nu erau dispuși să investească mult pentru a-și construi o casă după placul lor. Era și normal să fie așa, deoarece nu doar că erau ieftine, dar au fost chiar și o adevărată provocare pentru arhitecți să își folosească din plin imaginația. Casa din containere poate fi personalizată după cum dorești, iar în doar câteva ore, containerul este ridicat și gata de amenajare. Ce ți-ai putea dori mai mult?

Nu ai nevoie de fundație

Preferatele arhitecților sunt containerele supraetajate, dar nu este obligatoriu ca acestea să fie și alegerea ta. Acest tip de locuințe nu au nevoie de fundație, dar ar fi indicat totuși să fie construită o platformă din beton pe care să fie amplasată casa din containere. Nu uita nici de hidrofor și fosa septică, din motive lesne de înțeles. 

Izolația caselor din container

Din necunoștință de cauză, mulți consideră aceste locuințe care fiind unele foarte deficitare la capitolul confort. Mult prea cald vara, îngrozitor de frig iarna! Așa susțin aceștia, dar noi îți răspundem că nu ai de ce să îți faci astfel de griji, pentru că vei putea opta pentru izolație. Discută cu specialiștii cu care vrei să colaborezi pentru a-ți ridica locuința și vezi care sunt și sugestiile lor în acest caz. 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button