Politica

Sorin Grindeanu s-a dat de gol și a spus cum a distrus o firmă românescă

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se laudă că a reziliat contractul cu o firmă românească care ar fi trebuit să realizeze un lot din Autostrada Transilvaniei. Asta după ce zeci de firme străine care au câștigat de-a lungul timpului contracte pentru loturi de autostradă pe care nu le-au mai executat niciodată, revendică acum de la statul român sume ce ajung la aproximativ un miliard de euro, după cum a spus același ministru al Transporturilor. 

Sorin Grindeanu a spus inițial, în cadrul unei emisiuni la Digi 24, că el este cel care a decis să rezilieze contractul cu firma românească Selina, parte a grupului Trameco, pentru porțiunea din Autostrada Transilvaniei, situată între Biharia și Chiribiș. Ulterior, câteva secunde mai târziu, a revenit asupra declarației, s-a răzgândit și a spus că de fapt CNAIR ar fi decis rezilierea contractului. Grindeanu menționează de asemenea, ca pe o mare realizare, faptul că firma românească nu va mai putea participa la nici o licitație în următorii trei ani. 

„Am făcut prima reziliere! Am făcut prima reziliere pe tronsonul cuprins între Chiribiș și Biharia. Din 2020 și până acum 10 zile când am hotărât… sau… au hotărât cei de la CNAIR rezilierea, nu s-a întâmplat nimic, da’ absolut nimic. Am întrebat în minister când am venit… Până la urmă cea mai proastă decizie e să nu iei nici o decizie, să stăm să ne uităm și să nu reziliem. Odată cu rezilierea, să știți că firma primește certificat negativ și nu va mai putea participa la nici o licitație la Ministerul Transporturilor timp de trei ani,” a spus Sorin Grindeanu la emisiunea „În fața ta” de la Digi 24. 

Ce s-a întâmplat de fapt între CNAIR și firma câștigătoare a lotului

După adjudecarea contractului, firma românească a ajuns la concluzia că realitatea din teren nu coincide deloc cu documentația care le-a fost pusă la dispoziție de CNAIR pentru realizarea ofertei. Astfel, firma de construcții ar fi fost nevoită să plătească din bugetul propriu diferența de lucrări necesare. Documentația care a stat la baza realizării ofertei conținea informatii eronate, incomplete, care nu reflectau deloc realitatea din teren. Negocierile intense între constructor și CNAIR nu au reușit să deblocheze lucrările. Astfel, Sorin Grindeanu sau CNAIR au decis să rezilieze contractul. Firma va contesta însă rezilierea în instanță, iar justiția va decide dacă rezilierea a fost sau nu corectă. În cazul în care ministrul Grindeanu sau CNAIR nu au avut dreptate și au reziliat abuziv, statul român este bun de plată. Nu ar fi însă nici o noutate, pentru că România mai are pe rol zeci de claimuri care însumează aproximativ un miliard de euro, informație spusă chiar de Grindeanu. 

Acesta a vorbit despre aceste despăgubiri uriașe solicitate de firme care au participat în trecut la licitații pentru construirea de autostrăzi în România. 

„Că tot vorbeați de claimuri, știți care sunt claimurile pe care le-am găsit când am venit la CNAIR? Aproape un miliard de euro,” a spus Sorin Grindeanu. 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button