Ciucă revine cu noi precizări despre amânarea ratelor
Premierul Nicolae Ciucă a spus că detaliile tehnice privind măsura amânării ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni urmează a fi stabilite prin OUG.
Premierul Nicolae Ciucă a spus, marţi, că măsura amânării ratelor la bănci a fost discutată cu guvernatorul BNR şi ministrul de Finanţe.
„Criteriile tehnice pe care le vom face publice urmează să fie stabilite. Cert este că, la nivelul coaliţiei, s-a luat decizia să avem această OUG”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, a fost stabilită o perioadă de nouă luni „pentru că a fost o decizie similară şi ea a fost aplicată tot pentru nouă luni”.
Întrebat dacă cei care amână ratele vor ajunge să plătească dobândă la dobândă, premierul a oferit următorul răspuns: „Este vorba despre dobândă la dobânda în care nu se plăteşte împrumutul. Această dobândă poate fi transferată în plata împrumutului pe perioada de derulare a acestuia, deci pe mai mulţi ani.”
Liderii coaliţiei au convenit, luni seară, o serie de măsuri care se vor aplica de la 1 iulie
Coaliția de guvernare a decis, luni, 23 mai, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.
1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:
– diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială;
– suspendarea angajărilor la stat;
– creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei;
– accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News