Cum e obligată Germania să se rupă de dependența gazului rus. „Rusia va nucleariza nordul Europei, exact zona pe unde conductele trec”
După ce a declanșat o invazie neprovocată și fără precedent în Europa, atacând barbar Ucraina, Federația Rusă a reușit nu doar să revitalizeze NATO care a militarizat și mai mult Flancul Estic, dar împins la o decizie istorică două state nordice, Finlanda și Suedia, care au depus rapid cererile de aderare la cea mai puternică alianță militară din istorie.
Rusia a amenințat că va reacționa după ce Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderarea la Alianța Nord Atlantică.
Pe de altă parte secretarul general Jens Stoltenberg a precizat că NATO e pregătită să ofere garanții de securitate celor două state nordice, aflate în imediata apropiere a agresorului rus, chiar înainte de aderarea oficială.
Cum ar putea reacționa Moscova? Analistul H.D. Hartmann, în cadrul emisiunii „Geostrategica” de la DC News TV, e de părere că Rusia va militariza și chiar nucleariza nordul Europei ca răspuns la aderarea celor două la NATO.
Mai exact rușii ar putea nucleariza Kaliningradul și astfel Marea Batlică. O asemenea decizie ar lovi direct Germania, care ar fi obligată într-un final să se rupă complet de dependența gazului rusesc.
„Cea mai importantă complicație este nuclearizarea Mării Baltice pe care nu cred că cineva și-o dorește. Mai ales că Nord Strea 1 și Nord Stream 2 trec pe acolo.
Intrarea Finlandei în NATO duce la moartea celor două gazoducte. Germania e fizic obligată să își găsească soluție de dependență gazieră în alte părți. Dacă va fi prin Franța prin Africa sau SUA, vom vedea. Dar Germania va depinde de o altă putere pentru a-și aduce gazul. În momentul în care ai nuclearizat Baltica nu va mai trece gazul prin niciun gazoduct deoarece riscurile unui accident sunt uriașe.
Mișcarea Finlandei ar putea fi nu doar anti-rusească, dar și construită împotriva Germaniei. Adică să oblige Germania și mai mult să se decupleze într-un final de gazul rusesc”, a precizat H.D. Hartmann.
Gazoductul Nord Stream 2 e un proiect extrem de controversat. El leagă Germania de Rusia, ocolind Ucraina. Nord Stream 2 a stârnit critici uriașe în SUA
SUA s-au opus de mult timp acestui gazoduct dorit de Germania şi Rusia, spunând că ar întări capacitatea Moscovei de a folosi aprovizionarea cu energie a Europei ca „armă” geopolitică.
Însă confruntat cu progresul proiectului, aproape terminat, şi pentru a evita să irite pe termen lung Berlinul, preşedintele american Joe Biden a renunţat în 2021 să îi sancţioneze pe operatorii principali.
Imediat însă după începerea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, Germania a anunţat totuşi suspendarea Nord Stream 2, care nu era încă în funcţiune, în coordonare cu SUA, care au adoptat propriile sancţiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News