Câte măşti chirurgicale, viziere, combinezoane și produse alimentare trimite Guvernul în Ucraina
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de sâmbătă două hotărâri privind acordarea de asistenţă internaţională gratuită pentru Ucraina şi scoaterea de la rezervele de stat a unor produse alimentare destinate sprijinirii persoanelor care s-au refugiat în România, din cauza conflictului din Ucraina.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, România prin grija MAI, MAE şi IGSU, va transmite în Ucraina 385.000 de măşti chirurgicale, 9.936 de viziere şi 8.150 de combinezoane.
Aceste ajutoare vor fi trimise de România Ucrainei în urma degradării situaţiei de securitate din această ţară, care a generat distrugerea unui număr semnificativ de unităţi sanitare, cât şi pierderea de medicamente şi echipamente medicale, fapt ce a condus la aglomerarea a numeroase spitale cu răniţi, dar şi ţinând cont de solicitările de sprijin adresate de autorităţile ucrainene prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare şi Răspuns la Dezastre, care vizează acordarea de bunuri pentru gestionarea pandemiei de SARS-CoV-2, menţionează Guvernul.
De asemenea, pentru asigurarea condiţiilor necesare refugiaţilor ucraineni, vor fi repartizate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti mai multe categorii de produse: mălai, făină, orez, zahăr, ulei alimentar şi diferite tipuri de conserve.
Cantităţile propuse a fi scoase de la rezervele de stat şi repartizarea acestora către unitatea administrativ-teritorială sunt: 900 kg de mălai, 1.000 kg de făină, 980 kg de orez, 960 kg de zahăr, 750 de litri de ulei rafinat din floare soarelui, 2.592 de conserve din carne, 2.880 de conserve de pateu şi 2.100 de conserve de tocană de legume.
Citește și – Marea Britanie vrea să înarmeze Republica Moldova pentru a o proteja de ameninţarea Rusiei (The Telegraph)
Marea Britanie vrea să trimită armament modern în Republica Moldova pentru a o proteja de ameninţarea invaziei Rusiei, scrie The Telegraph, citând-o pe Liz Truss, ministrul de externe, relatează sâmbătă Reuters.
Ea a declarat ziarului că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să creeze o ‘Rusie mai mare’, chiar dacă în invazia Ucrainei nu a reuşit să obţină un succes rapid.
Rusia numeşte invazia pe care a lansat-o la 24 februarie drept ‘operaţiune militară specială’ vizând să dezarmeze Ucraina şi să o scape de naţionaliştii radicali anti-ruşi. Ucraina şi aliaţii săi resping acest lucru ca fiind un pretext fără temei pentru război, aminteşte Reuters. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News