Portugalia și România susțin aderarea la NATO a Finlandei și Suediei
Premierii Portugaliei și României, António Costa și Nicolae Ciucă, au declarat, joi, că cele două țări susțin aderarea Finlandei și Suediei la Alianța Nord Atlantică.
„Am manifestat sprijinul pentru aderarea Finlandei și Suediei. Este o opțiune liberă a celor două state, două state care, cu siguranță, contribuie la întărirea Alianței Nord Atlantice. Este unul dintre aspectele importante ale înfrângerii suferite de Rusia, iar NATO s-a întârit odată cu cererea de aderare a Finlandei și Suediei. Statele membre NATO au nevoie să aprobe această aderare. În spațiul diplomatic se vor rezolva aceste probleme pentru a definitiva aderarea și NATO va fi întârită prin această aderare”, a declarat António Costa.
Premierul Nicolae Ciucă a avut o poziție similară
„România și-a manifestat sprijinul pentru politica ușilor deschise în cadrul Alianței Nord Atlantice. Opțiunea de aderare a Finlandei și Suediei reprezintă un act de voință a fiecărei națiuni în parte. În contextul actual în care Rusia a încălcat orice normă de drept internațional, a încălcat prevederile Cartei Națiunilor Unite, a recurs la agresiune armată împotriva unui stat suveran și independent, a determinat ca cele două țări să decidă să devină membre ale unei alianțe care și-a demonstrat caracterul defensiv, și-a demonstrat unitatea și consistența în acțiune și decizia de a face orice este posibil pentru apărarea fiecărui centimetru din teritoriul țărilor membre ale NATO. România susține aceste demersuri”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Turcia a blocat lansarea de către NATO a negocierilor pentru admiterea Suediei şi Finlandei, afirmă oficiali din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, în timp ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan le-a cerut aliaţilor occidentali să înţeleagă preocupările Ankarei în materie de securitate.
Biden îi va primi pe liderii Finlandei și Suediei în contextul aderării la NATO
Președintele american Joe Biden se va întâlni joi, la Washington, cu președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și cu prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, pentru a discuta despre candidaturile lor la aderarea la NATO, scrie BBC.
SUA sprijină eforturile ambelor națiuni de a se alătura alianței.
Cele două țări și-au depus candidaturile în contextul invaziei Rusiei, ceea ce a atras avertismente din partea Kremlinului, care a afirmat că acest demers nu va aduce stabilitate în Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
finlanda
nato
nicolae ciuca
pnl
portugalia
suedia