Sonia Voinescu şi Gabriela Ifrim, D&B David şi Baias: Companiile afectate de războiul din Ucraina ar trebui să solicite Guvernului lansarea unor scheme de ajutor de stat, în baza noului cadru CE
Statele membre UE pot să instituie scheme de ajutor în valoare de până la 400.000 euro pentru orice companie afectată de criza generată de războiul din Ucraina şi care îşi desfăşoară activitatea în majoritatea sectoarelor economice. Excepţie fac activităţi din sectorul agriculturii, pescuitului şi acvaculturii, în cazul cărora valoarea ajutoarelor sunt limitate la 35.000 euro per întreprindere.
Comisia Europeană (CE) a adoptat recent un cadru temporar de criză pe fondul perturbării lanţurilor de aprovizionare pentru importurile UE din Ucraina de anumite produse, în special cereale şi uleiuri vegetale, precum şi pentru exporturile din UE către Ucraina. Un impact semnificativ s-a resimţit şi pe piaţa energiei, înregistrându-se creşteri ale preţurilor la energie electrică şi la gaze în Uniunea Europeană. În acest sens, CE a dispus posibilitatea acordării de ajutoare pentru despăgubirea întreprinderilor pentru preţurile ridicate energie.
Noul cadru temporar de criză adoptat vine în completarea posibilităţilor multiple deja oferite Statelor Membre de a lua măsuri care să fie conforme cu normele UE existente privind ajutoarele de stat şi flexibilizează regulile existente.
Important de menţionat este că acest tip de ajutor poate fi acordat sub orice formă, inclusiv prin granturi directe, iar sprijinul nu este condiţionat de o creştere a preţurilor la energie, deoarece criza şi măsurile restrictive împotriva Rusiei afectează economia în diverse moduri (e.g. perturbări ale lanţului fizic de aprovizionare).
Sprijin pentru lichidităţi sub formă de garanţii de stat şi de împrumuturi subvenţionate
Sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii, Statele Membre sunt în măsură să ofere (i) garanţii de stat subvenţionate, astfel încât băncile să poată acorda în continuare împrumuturi tuturor întreprinderilor afectate de criza actuală şi (ii) împrumuturi publice şi private cu rate ale dobânzii subvenţionate. Pentru ambele tipuri de sprijin, sunt prevăzute limite ale valorii maxime a împrumutului, care se bazează pe nevoile operaţionale ale unei întreprinderi, ţinând seama de cifra sa de afaceri, de costurile sale cu energia sau de nevoile sale specifice în materie de lichidităţi. Un alt aspect important este că împrumuturile pot fi atât pentru investiţii, cât şi pentru nevoile de capital circulant.
Ajutoare pentru despăgubirea întreprinderilor pentru preţurile ridicate la gaze naturale şi energie electrică
În cele din urmă, Statele Membre vor putea să ofere parţial compensaţii întreprinderilor, în special celor care sunt mari consumatoare de energie, pentru costurile suplimentare datorate creşterilor semnificative ale preţurilor la gaze şi energie electrică. Şi acest sprijin poate fi acordat sub orice formă, inclusiv prin granturi directe.
Ajutorul total per beneficiar nu va putea depăşi 30% din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane euro, în orice moment. Cu toate acestea, pentru cazul în cazul în care se înregistrează pierderi din exploatare, acordarea unui ajutor suplimentar acestui plafon este permisă pentru a se asigura continuarea activităţii economice. În acest scop, ajutoarele vor putea depăşi aceste plafoane, până la 25 de milioane euro pentru utilizatorii care sunt mari consumatori de energie şi până la 50 milioane euro pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în sectoare specifice (e.g.