Situația corvetelor. Vasile Dîncu, provocare uriașă: Să sperăm că reușim. E o confruntare mondială pe ceea ce înseamnă Marea Neagră
Vasile Dîncu a vorbit despre contractul privind achiziționarea de corvete.
Prezent în studioul Realitatea Plus, la emisiunea „Legile Puterii“, Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, a fost întrebat de jurnalista Alexandra Păcuraru despre construirea de corvete pentru marinea românească:
„Ce se întâmplă, de exemplu, cu Naval Group? Ce se întâmplă cu acel contract cu corvetele? De ce se întârzie?“, a întrebat Alexandra Păcuraru.
„Din păcate, este vorba de o articulare între interesul firmei românești, dintre capabilitățile partenerului din România cu cel de la Naval Group. Din păcate, nu a existat o conjuncție foarte bună între forțele celor două firme, cea românească și cea franceză, au venit cu cereri pe care, din nefericire, nu le-au cerut la timp, atunci când era negociabil procesul. De aceea a durat foarte mult. Au venit cu unele cereri de modificare a condițiilor inițiale și asta nu se poate face într-o achiziție, pentru că devine o chestiune penală. Sper, însă, având în vedere că în acest moment cele două firme au cerut o prelungire de vreo 2 luni, că au găsit soluția ca să începem acest program de corvete.
Problema este că acest program durează șapte ani și nu mai răspunde în totalitate la nevoia noastră pentru că, pentru zona navală, pentru Marea Neagră, care a devenit în acest moment un loc important, periculos, fiind o confruntare mondială acum pe ceea ce înseamnă Marea Neagră, avem nevoie și de alte lucruri pentru zona navală, pentru ca marina noastră să se poată utila. Avem nevoie de un program pentru marina românească mult mai complex. Să sperăm că reușim cu corvetele și vom da drumul și la alte proiecte care înseamnă submarine, fregate, plus sistemul de rachete pe care îl avem deja achiziționat.“, a spus, la Realitatea Plus, Vasile Dîncu.
Planurile lui Putin. Oficial SUA: Rusia vrea un conflict pe termen lung, pregăteşte un culoar teritorial spre Transnistria
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, intenţionează să prelungească pe termen lung conflictul militar în Ucraina, a spus Avril Haines, directorul Comunităţii agenţiilor de informaţii din SUA.
„Evaluarea noastră este că preşedintele Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina, în cursul căruia încă intenţionează să atingă obiective dincolo de regiunea Donbas”, a declarat Avril Haines, directorul Comunităţii serviciilor de informaţii din SUA, în cursul unei audieri în Comisia Forţelor Armate din Senat.
Avril Haines a atras atenţia că, în următoarele săptămâni, armata rusă probabil va încerca să creeze un culoar teritorial de-a lungul Mării Negre între zona Donbas şi Transnistria. Serviciile secrete americane nu cred că Rusia va reuşi să menţină mult timp controlul asupra unui astfel de culoar, a precizat Avril Haines, conform cotidianului The New York Times.
„Cel mai probabil, Vladimir Putin crede că Rusia are o abilitate mai mare şi o voinţă mai puternică să reziste provocărilor decât adversarii. Şi probabil mizează pe faptul că determinarea Statelor Unite şi Uniunii Europene se va reduce, în contextul agravării problemelor alimentare, a inflaţiei şi a preţurilor la energie”,