Rușii și ucrainenii dau lupte crâncene în zona Insulei Șerpilor
Un oficial din Marea Britanie afirmă că lupta dintre militarii ruşi şi ucraineni continuă pe Insula Şerpilor, potrivit Reuters.
Luptele dintre militarii din Rusia şi Ucraina au continuat pe Insula Şerpilor, iar ruşii încearcă în mod repetat să îşi întărească poziţiile expuse.
„Dacă Rusia îşi consolidează poziţia de pe insulă cu apărare aeriană strategică şi rachete de croazieră de apărare de coastă, ar putea domina nord-vestul Mării Negre”, a transmis Ministerul Apărării din Marea Britanie pe Twitter.
Navele de aprovizionare ale Rusiei au o protecţie minimă în vestul Mării Negre, după retragerea marinei ruse în Crimeea. Măsura a fost luată ca urmare a pierderii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei din Rusia.