În 1994, pe harta Rusiei a apărut orașul secret Arzamas-16, astăzi Sarov. Este și începutul unei mitologii care aduce împreună ortodoxia rusă și arsenalul nuclear, două forțe a căror simbioză explică astăzi de ce Vladimir Putin poate decide folosirea armelor neconvenționale, pe care Biserica Rusă le numește „eremiți devotați” ai vremurilor noastre.
Eremiții sunt, în tradiția creștină, pustinicii care trăiesc departe de lume, în asceză, pentru ca altfel să fie în proximitatea lui Dumnezeu. La ei vin oamenii care nu au aceeași tărie de a renunța la plăcerile lumești, pentru sfaturi duhovnicești și chiar în ucenicie. Prezența lor devine, așadar, una dacă nu sfântă, în orice caz sfințită.
Ce legătură au însă armele nucleare cu acești asceți care populează mai ales creștinismul timpuriu?
Dacă mori într-un război nuclear, spune astăzi propaganda transmisă de televiziunile rusești, atunci ajungi direct în Rai. Asta pentru că bombele rusești sunt legitimate divin, în vreme ce bombele americane, de pildă, nu au un scop de apărare, ci doar unul ucigaș.
Oricât de halucinant poate suna, această doctrină a Rusiei a progresat de la figuri de stil în anii imediat post-sovietici la o doctrină care legitimează regimul de putere autocratică a lui Vladimir Putin.
Dmitry Adamsky a scris Russia Nuclear Ortodoxy. Religion, Politics and Strategy în 2019 și cartea a fost o vreme citată în analizele despre Rusia, dar marginal. A fost nevoie ca patriarhul Kirill al Rusiei și preoții săi să sprijine direct, în biserici, crimele pe care armata lui Putin le comite în Ucraina, pentru ca acest cuplu Biserica Ortodoxă Rusă/Arsenalul nuclear să își facă simțită puterea.
La prima vedere, pare surprinzătoare această asociere a Bisericii Ortodoxe Ruse cu puterea militară, în chiar primii ani ai ieșirii din dictatura comunistă.
De fapt, cu o abilitate politică extraordinară, Biserica Rusă a profitat de deziluziile, resentimentele, furia și decăderea resimțite de ruși după destrămarea URSS și eșecul imediat al democratizării.
A fost instituția care s-a insinuat în societate și în imediata proximitate a puterii politice și militare, construindu-și practic o forță indispensabilă regimului de putere.
Personajul principal al noii ideologii nuclearo-ortodoxe a fost un vechi sfânt rus, un pustnic din Sarov, cu o legendă banală: osemintele lui au făcut ca țarul Nicolae al II-lea să poată avea un fiu.
Sfântul Serafim a fost uitat în URSS, iar mănăstirea unde el se adăpostise a devenit un centru al temutului NKVD, apoi o fabrică pentru rachetele Katiușa.
Este momentul în care orașul în care este mănăstirea convertită în centru nuclear dispare de pe toate hărțile. Arzamas-16 va fi însă reînviat de Biserica Ortodoxă Rusă, care, pretinzând să legitimeze prin divin arsenalul nuclear, vrea în același timp pentru sine puterea pe care o dau armele nucleare.
O înfrățire diabolică, prezentată drept dumnezeiască creștinilor debusolați după căderea URSS și crearea noilor caste oligarhice.
Istoria ortodoxiei nucleare ruse, refăcută de Dmitry Adamsky în volumul publicat la Stanford University Press,
