CURS BNR, 2 mai 2022. DOLARUL USD a sărit de 4,7 lei! Anunțurile zilei de la Banca Națională
foto pexels/ CURS BNR, 2 mai 2022
Dolarul american a sărit astăzi de 4,7 lei, continuându-și avansul în fața euro.
În vreme ce zona euro stagnează sau chiar… pică, dolarul american crește decisiv. Astăzi, 2 mai 2022, Banca Națională a României anunță că dolarul SUA a ajuns la 4,7010 lei, după o nouă creștere cu 0,0236 lei. Și Francul Elvețian a crescut la 4,8314 lei (+0,0024 lei). Euro a scăzut puțin, fiind raportat astăzi la 4,9476 lei (-0,0004 lei).
Și lira sterlină a crescut astăzi: 5,9101 lei este valoarea unei lire sterline, după o creștere raportată de BNR, în raport cu leul, cu 0,0308 lei. Prețul gramului de aur a scăzut astăzi la 284,2468 lei (scădere cu 3,7494 lei).
Valorile raportate astăzi sunt valabile pentru toate tranzacțiile de marți, 3 mai 2022.
Economia americană, mai puternică decât cea din zona euro
Amintim că dolarul a urcat cu 4,3% în aprilie, propulsat de aşteptările tot mai mari ca Rezerva Federală să majoreze agresiv dobânzile în următoarele luni şi ca economia americană să reziste mai bine decât cea din zona euro.
Investitorii s-au debarasat de euro, iar miercurea trecută a coborât sub 1,06 dolari cu încă o jumătate de procent. Analiştii spun că acesta este zdruncinat de războiul din Ucraina şi de îngrijorările tot mai mari legate de faptul că economia blocului monetar unic va intra în recesiune în acest an.
”Incapacitatea flagrantă a euro de a se mobiliza în urma comentariilor de tip hawkish ale membrilor Băncii Centrale Europene înseamnă o vulnerabilitate persistentă la un mediu extern afectat negativ de o situaţie mereu îngrijorătoare în Ucraina şi de puterea generalizată a dolarului american”, au scris strategii ING FX într-o notă adresată clienţilor. Citește continuarea aici
În Statele Unite ale Americii, unii analiști consideră că inflația ar putea să o ia în curând pe o pantă descendentă.
Săptămâna aceasta, Rezerva Federală a SUA se va reuni și va anunța cel mai probabil planuri de creștere a ratelor dobânzilor, un instrument folosit pentru a combate inflația crescândă. Cu toate acestea, investitorii se tem că accelerarea ritmului majorărilor dobânzilor ar putea trage economia în recesiune. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News