Confuzia între criză şi recesiune continuă în dezbaterile publice, politicieni şi analişti cu notorietate repetând că vine peste noi „o criză severă”. Subiectul s-a reaprins săptămâna trecută, stimulat de schimbările de ton în dezbaterile din zona euro. Desigur, ar fi o eroare să ignorăm îngrijorările pe care mari centre de analiză economică şi financiară din vestul Europei – plecând de la pericolul în creştere ca Germania să alunece în recesiune şi să tragă după ea multe alte economii din piaţa unică – le asociază anului 2022. Pentru că sunt deja multe atenţionări de natură să ne pună în gardă. Niciuna însă nu se referă la o nouă criză. Toate converg către o nouă recesiune.
Recesiune în Uniunea Europeană, în acest an? Dacă temerile s-ar adeveri, am avea de-a face, în fapt, cu o agravantă a crizei în curgere. A acestei crize pe care Mario Draghi – premierul în funcţie al Italiei şi fost preşedinte al Băncii Centrale Europene – a comparat-o cu un război. Iar şeful Rezervelor Federale, Jerome H. Powell, a afirmat că este cea mai gravă criză economică de după Al Doilea Război Mondial.
Atenţie, aşadar! O agravantă a crizei nu este totuna cu… criza însăşi. De ce însă, la noi, se vorbeşte despre o nouă criză şi nu despre o nouă recesiune? Poate că sub influenţa recentelor dezbateri de la Frankfurt în jurul strategiei Băncii Centrale Europene, care se confruntă cu inflaţia galopantă, după ce expresia şocantă că „vine criza de deasupra crizei” a făcut valuri în presa internaţională. Deşi expresia nu viza o altă criză, ci un fenomen ce ar putea fi… cât o criză, stagflaţia, ce ameninţă să se suprapună inflaţiei agresive. Şi care ne-ar aminti de anii 1970, când lumea a fost lovită dintr-o dată de recesiune, inflaţie galopantă şi şomaj în creştere. Tot aşa cum o cauză, conexă, ar putea fi şi frecventa confuzie ce se face între criză şi recesiune. Această relaţie logică, între întreg şi parte, deseori nu este înţeleasă corect. Confuziile apar în situaţiile în care crizele, rare şi de regulă cu durate de câţiva ani, pot să antreneze mai multe recesiuni în alternanţă cu etape de revenire economică, lângă nenumărate alte turbulenţe care provoacă dezordini de durată în întreaga lume. Toate evidenţiindu-se ca faze ale uneia şi aceleiaşi crize.
A vorbi însă în aprilie 2022 – când lumea toată e în criză de exact doi ani, o criză severă, ce a început în primăvara lui 2020 şi care este încă departe de a-şi fi încheiat ciclul de viaţă – a vorbi, deci, despre… o criză ce ar fi să vină înseamnă mai mult decât un accident logic. Înseamnă să nu înţelegi prin ce trece planeta noastră în acest moment al istoriei. Şi, mai cu seamă, să nu înţelegi că actuala criză, ce mătură lumea de doi ani, nu numai că nu a ocolit România, ci mult mai mult, nu a slăbit-o din chingi nicio clipă.
În cei doi ani scurşi din martie 2020,
