„Avem patru congelatoare pline cu cadavre ale soldaților ruși. Mamele din Rusia să vină să-și ia copiii”
Viceprimarul din Dnipro declară că în oraş sunt patru congelatoare pline cu cadavre ale soldaților ruși şi le transmite mamelor acestora să vină în Ucraina să le ia.
Viceprimarul orașului Dnipro a spus că este vorba despre peste 1.500 de cadavre ale soldaților ruși, care nu sunt revendicate și care sunt ținute în congelatoare.
„Acum, în morgile din Dnipru sunt mai mult de 1500 de cadavre ale soldaților ruși pe care nimeni nu vrea sa le ia. Ele stau în congelatoare. Noi sperăm că unele mame din Rusia vor putea veni să-și ia copiii pe care i-au crescut toată viața.
Noi avem deja patru congelatoare pline cu soldați ruși. Cum n-ar fi, ei sunt copii cuiva. Ei au fost crescuți de mame, au mers împreună în prima zi de școală. Noi vom organiza totul, doar să vină să ia cadavrele copiilor lor”, a fost mesajul lui Mihail Lisenko.
Ministerul ucrainean al Afacerilor Interne a creat un site web și un canal Telegram unde rușii pot căuta fotografii ale morților și prizonierilor de război sau pot completa un formular online pentru a cere informații despre membrii familiei.