Coarnă, exclus din PSD. Nicio reacţie faţă de Daniel Ghiţă. Radu Oprea, PSD: Mulţi cred că scriu pentru bula lor, dar nu e adevărat
PSD l-a exclus din partid pe deputatul Dumitru Coarnă, după ce acesta a mers la Ambasada Rusiei alături de alţi demnitari pentru a susţine o poziţie de neutralitate a României în contextul războiului din Ucraina. Social-democraţii nu au luat, însă, nicio măsură împotriva deputatului Daniel Ghiţă, care a avut mai multe postări critice la adresa lui Volodimir Zelenski chiar înainte ca preşedintele Ucrainei să vorbească în Parlamentul României.
CITEŞTE ŞI Camera Deputaților. Dumitru Coarnă a fost exclus din grupul parlamentar PSD
„Zelenski o sa vorbească în Parlamentul României?! Eu voi părăsi sala!”, a scris Daniel Ghiţă înaintea declaraţiilor susţinute de preşedintele ucrainean.
„Președintele țării trebuie să facă orice posibil să fie PACE, nu campanii de imagine în timp de război!
Modul cum au fost umiliți românii pe timp de pace in Ucraina ( nu au avut voie sa fie in Parlament, nu au voie sa meargă la slujbă in limba română, școli, limba româna interzisă, minoritățile nu sunt recunoscute, etc) a arătat adevăratul respect față de România!
Ucraina nu a avut respect fațâ de România. Noi am primit cu brațele deschise refugiații. Așa e românul: om bun și credincios!
De ce românii NU sunt recunoscuți ca minoritate în Ucraina, domnule Zelinski? E ușor să duci un război dintr-un bunker, în timp ce poporul tău moare!
Un adevărat lider moare pentru poporul său, nu invers. Peace and stop the war! Nihil Sine Deo!”, a mai scris acesta pe Facebook.
Nu e singura postare acidă a lui Ghiţă
„Președintele Ucrainei trebuie să ducă tratative de pace cu Rusia, nu să ceară arme pentru război sau implicarea NATO. În niciun caz să vorbească in Parlamentul României!
Ce vom auzi de la Zelenski ? Că îi pasă de cei 500.000 se români din Ucraina ?
În timp de pace: de ce le-ai interzis limba română? De ce le-ai interzis slujba creștin ortodoxă? De ce nu există parlamentari români in Parlamentul Ucrainei ?
De ce au fost uitați românii pe timp de pace ? Nouă ne pasă de viețile lor”, a mai scris deputatul pe 4 aprilie.
PSD, fără reacţie la adresa lui Ghiţă
Am vrut să aflăm care este poziţia partidului faţă de postările lui Daniel Ghiţă, având în vedere că Dumitru Coarnă a fost exclus din partid după ce a mers la Ambasada Rusiei.
„E evidentă reacţia PSD vizavi de ceea ce se întâmplă în Ucraina, vizavi de faptul că este o agresiune a Federaţiei Ruse. S-a văzut lucrul acesta şi din discursul preşedintelui Marcel Ciolacu, dar şi din atitudinea pe care o are PSD, inclusiv faţă de cei care sunt năpăstuiţi ai sorţii, de refugiaţi. Am avut multe acţiuni, mulţi colegi de-ai mei au reacţionat imediat şi au fost în prima linie. Asta e o dominantă a întregii ţării, nu ar trebui vorbit în termeni de un partid sau altul.
Revenind, nu am auzit o discuţie referitoare la Daniel Ghiţă,