Schimbarea de strategie a Kremlinului, prin retragerea forțelor din nord și redirijarea lor spre sud, prin recenta înlocuire a comandantului suprem, prin recurgerea la luptători ceceni și sirieni, și – mai ales – prin încercarea de a comasa sperata „victorie” din Ucraina cu cea de la 9 mai, toate denotă că strategia războiului din Ucraina n-a avut în calcul și un „plan B”.
„Planul B” este soluția de avarie, cea care se adoptă operativ și rapid, atunci când „planul A” eșuează. „Planul B” este roata de rezervă, fără care nu poți continua drumul dacă vreuna din celelalte roți a făcut „fâs”.
Astăzi este evident pentru toară lumea că, după o lună și jumătate de război, uriașa armată a Rusiei a făcut un „fâs” de proporții, a rămas în pană, iar șoferul nu și-a pus în portbagaj roata de rezervă.
Lipsa soluției de avarie dovedește că rușii au contat 100% pe reușita „Operațiunii Militare Speciale”, că pentru ei ar fi fost de neînchipuit ca oastea cât frunza și cât iarba, de aproape 180.000 de militari, adunați de pe meridianele celei mai întinse țări de pe glob, să fie umilită într-o țară, care trebuia îngenunchiată într-o „operațiune” de numai câteva zile.
În acest context, îți vine să te întrebi: ce l-a făcut pe domnul Putin să nu se gândească din timp la „planul B”? Evident, a contat că merge la sigur cu uriașa oaste, că este imposibil să dea greș, că nu are nevoie decât de un singur plan, „planul A”.
Războiul părea să-i fie, într-adevăr, favorabil atacatorului, dacă ținem seama numai de trupă, tancuri și avioane, și am trece cu vederea factorul moral și starea de sprit a soldatului, angajat într-o armată modernă și într-un război sângeros. Iar starea de spirit numai optimistă nu putea fi.
Din start, soldatul rus a fost mințit cu explicația că pleacă la un fel de manevre militare și, abia ajuns la destinație, s-a văzut confruntat cu un război adevărat, desfășurat cu spectrul morții în față și într-o țară străină.
Soldatul ucrainean, însă, a știut din primul moment că nu el invadează undeva, ci este invadat la el acasă, că nu atacă, ci este atacat, că își apără propria familie și propria țară, cotropită de către cei pentru care nu există altă regulă decât legea celui mai tare: legea junglei.
Acela i-a răpit un prim teritoriu, Crimeea, a încercat legiferarea de noi răpiri, acele RPD și RPL, iar acum vorbește de denazificare, încercând să înlocuiască liderii țării, aleși la urne, cu alții aserviți Kremlinului și numiți de acolo. Este chiar mai rău decât legea junglei.
Soldatul rus resimte fără îndoială frustrările celui trimis la o luptă fără obiect, în timp ce luptătorul ucrainean percepe trăirile cuiva căruia, în toiul nopții, i-a intrat în casă un hoț.
Hoțul n-are lege. El contează numai pe un fel de lege a junglei, glorificată în Evul Mediu, dar desuetă în societatea de astăzi.
