Dacă ucrainenii se luptau cu rușii cum au reușit românii să transmită discursul lui Volodimir Zelenski, Vladimir Putin și-ar fi băut deja cafeaua în mijlocul Kievului.
Incompetența românească pe toate palierele a diminuat un moment istoric, când toți ochii erau ațintiți spre Parlamentul de la București: primul discurs al lui Volodimir Zelenski după Bucea și după ce Viktor Orban a câștigat alegerile în Ungaria și l-a catalogat drept adversar în discursul victoriei.
Când spun incompetență, nu mă refer doar la problema care a provocat bâlbâiala tehnică de la începutul discursului, ci și la calitatea teribilă a sonorizării traducerii pe alocuri neinteligibilă. La fel de penibil ca în cazul discursului Kamalei Harris la București, cu diferența că atunci traducerea a fost atât de proastă încât ar fi fost de preferat să nu o auzim.
După cum mă refer și la calitatea declarațiilor părții române. Florin Cîțu a vorbit pentru „oglinda-oglinjoară” și propria glorificare pe persoană fizică. Un trist și ridicol exercițiu egolatru al prietenului premierului ucrainean.
Premierul Ciucă a dat o mostră jalnică de indecvare la minime standarde de comunicare publică pentru un om politic.
Nu numai că a fost lipsit de orice tușă de empatie, dar premierul-general s-a temut parcă de orice referire la răspunderea lui Putin și a Rusiei. După cum trimiterea la numărul de locuri de muncă și locuri în școli pentru refugiații ucraineni a fost cel puțin deplasată.
Surprinzator, poate, discursul cel mai bine scris a fost al lui Marcel Ciolacu. Dincolo de tușa populist naționalistă previzibilă, chiar inevitabilă (abia ar fi așteptat Șoșoacă și Simion să călărească tema), referitoare la minoritatea română din Ucraina, dar ceva mai bine pusă decât a făcut-o dl Ciucă, cel care i-a conceput discursul dlui Ciolacu a pus un accent corect: “invazia nejustificată, ilegală și neprovocată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. (…) comportamentul iresponsabil al Rusiei”.
Da, am trecut de momentul în care singurul vinovat putea fi considerat Vladimir Putin. Chiar dacă el rămâne principalul responsabil, răspunderea este imensă și pentru Federația Rusă ca stat și pentru ruși ca popor. Rusia și rușii nu sunt captivii, ci complicii lui Putin.
Discursul lui Zelenski a fost foarte bine, profesionist construit, într-un echilibru fin între sentiment și pragmatism, între trimiterile directe la emoția românilor și adresarea peste capul lor către liderii europeni.
„Acum în Ucraina se decide soarta Europei Centrale. Să apărăm Ucraina înseamnă să apărăm Europa” și, cu o tușă locală, să apăram Republica Moldova.
Trimiterea la Nicolae Ceaușescu a avut doua ținte bine alese.
Pe de-o parte, a fost onorat curajul românilor de a se fi ridicat împotriva celei mai teribile dictaturi comuniste și a fost creată o punte de empatie între două popoare sufocate de un dictator dement.
Pe de altă parte, a fost o provocare la adresa poporului rus, care susține un dictator criminal sau măcar nu se revoltă împotriva lui cum s-au revoltat romanii împotriva lui Ceaușescu.
