Comentarii

Masacrul de la Bucea, punct de cotitură în războiul din Ucraina. Rusia, în fața unei înfrângeri zdrobitoare

  • Peste 400 de civili au fost executați de militarii ruși în suburbiile Kievului, anunță procurorul general al Ucrainei.
  • Rusia a pierdut bătălia din nordul Ucrainei, iar acum încearcă să-și păstreze teritoriile din sud și din est.
  • Ambasadoarea SUA la ONU a anunțat la București scoaterea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, în urma masacrului.
  • Mai mulți lideri europeni au declarat oficial că vor susține Ucraina ca să învingă și să scoată din țară forțele Rusiei.

Masacrul din Bucea (Bucha), Ucraina, a fost atât de șocant încât primele reacții au început să apară abia după 48 de ore de când imaginile au ajuns pe rețelele sociale și în programele de știri din întreaga lume.

O mare parte a opiniei publice e revoltată de uciderea cu sânge rece a populației civile de către trupele ruse în localitatea de la marginea Kievului.

Bucea (Bucha), un oraș cu 37.000 de locuitori, situat la nord-vest de Kiev, a fost cucerit de trupele ruse în data de 26 februarie, la două zile după declanșarea invaziei.

Timp de peste o lună, a fost supus unui bombardament continuu, dar și terorizat de militarii ruși.

Aici, forțele Kremlinului și-au creat o bază din care bombardau, dar lansau și misiuni de atac asupra capitalei Ucrainei.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a vizitat localitatea Bucea (Bucha), unde a avut loc un masacru asupra populației civile – Foto: Președinția Ucrainei

De asemenea, trupele ucrainene au atacat în mod repetat tancurile și blindatele din zonă pentru a descuraja orice inițiativă de asalt asupra Kievului.

“Îmi doresc ca fiecare mamă a unui soldat rus să vadă trupurile celor uciși în Bucea (Bucha)”, a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski.

Ucraina a câștigat bătălia pentru Kiev

Începând de duminică, liderii europeni au condamnat, pe rând, masacrarea populației civile de către forțele ruse.

Emmanuel Macron, președintele Franței, a anunțat că “după Bucea (Bucha) e nevoie de noi sancțiuni și măsuri concrete”. Acesta a adăugat că la nivelul Uniunii Europene se discută despre renunțarea la gazul și cărbunele rusesc.

Nu e clar dacă se va ajunge la o astfel de decizie, dar în mod cert tendința e ca SUA și statele europene să sprijine Ucraina cu tot ce e nevoie pentru a-și păstra independența și teritoriul.

Ideea a fost exprimată de mai mulți diplomați, în timp ce războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază.

Rușii au fost înfrânți pe frontul de nord, iar acum încearcă să păstreze cuceririle din est și sud, în timp ce armata ucraineană continuă ofensiva.

“Ucraina a câștigat bătălia de la Kiev. Forțele ruse își finalizează retragerea, dar nu într-o stare bună. Forțele ucrainene continuă să curețe regiunea Kiev de trupele ruse izolate, în retragere”, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

Militarii ruși au făcut crime de război

Linda Thomas-Greenfield,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button