Comentarii

Radu Dumitrescu şi Florin Păunescu, Deloitte: România continuă să fie o destinaţie atractivă pentru investitori

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a înregistrat un nivel record în anul 2021 din perspectiva numărului de tranzacţii. Deşi în primăvara lui 2020, odată cu intrarea în carantină, am crezut că piaţa se va bloca şi că numărul de tranzacţii va scădea, la fel ca valoarea lor, am asistat la o revenire spectaculoasă, care ne-a arătat că investitorii sunt încă activi şi că situaţia economică în criza sanitară diferă foarte mult de situaţia economică din criza financiară din anii 2008-2009.

În 2021, am observat o creştere semnificativă a interesului businessurilor locale de a se lista pe piaţa de capital sau de a atrage finanţare de pe piaţa locală de capital comparativ cu anii anteriori. Este de aşteptat ca acest interes să continue să crească în perioada următoare şi să vedem tot mai multe companii care se vor uita către piaţa de capital ca la o alternativă viabilă de finanţare sau de vânzare a businessului.

Marea majoritate a tranzacţiilor din cursul anului 2021 se referă la transferuri de proprietate care implică fie o majoritate, fie chiar 100% din deţinerile în societăţile care au fost preluate. Acest aspect arată că România este în continuare o piaţă în care investitorii caută să deţină controlul asupra activelor achiziţionate şi mai puţin o piaţă în care vânzătorii – antreprenori sau nu – îşi doresc să atragă un partener minoritar.

În ceea ce priveşte tipurile de investitori, am remarcat faptul că investitorii strategici au fost cei mai activi cumpărători pe piaţa locală de fuziuni şi achiziţii, cu peste 60% din numărul total de tranzacţii din 2021, urmaţi de investitorii instituţionali şi privaţi (20%) şi de firmele de private equity (17%). Se observă un trend de creştere a investitorilor instituţionali şi privaţi din piaţa de capital, care este de aşteptat să fie vizibil şi în viitor.

În 2021, mai mult de jumătate dintre tranzacţii au fost reprezentate de preluări ale unor jucători locali de către alţi jucători locali, tendinţă care poate fi interpretată ca un indicator al maturităţii pieţei de fuziuni şi achiziţii din România şi al nivelului de dezvoltare la care au ajuns unele businessuri locale, care acum au trecut la o nouă etapă – aceea a creşterii prin preluări. Mai mult, merită subliniat că tot mai multe companii locale fac achiziţii în afara ţării, ca parte din strategiile lor de dezvoltare regională, şi că avem deja companii locale de dimensiuni semnificative care pot deveni campioni regionali, nu numai lideri locali. Sperăm să vedem tot mai multe mişcări în această direcţie. 

La o analiză din perspectiva industriei în care activează jucătorii, este de remarcat faptul că în energie am asistat la o evoluţie pozitivă a numărului tranzacţiilor în ultima perioadă, trend susţinut în principal de zona energiei regenerabile, care la rândul său este susţinută de politici guvernamentale la nivel european – cum ar fi Green Deal – şi la nivel mondial. Sectorul imobiliar a rămas la ponderea sa istorică de o treime din tranzacţiile din piaţă şi a continuat să performeze foarte bine,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button