Suntem la peste o lună de confruntări dure, cu mii de morți și răniți în ambele tabere, cu distrugeri apocaliptice, cu exodul milioanelor de oameni, cât mai departe spre vest, și cu despărțirea tragică a bărbaților de familiile lor.
Ne găsim totuși și în momentul când negocierile găzduite de Turcia dau o rază de speranță pentru un viitor acord sau măcar un armistițiu imediat.
Este minunat acordul, este binevenit armistițiul, dar în mintea simplului cetățean, nealiniat la nimic dar dornic să fie informat, rămâne încolțită o întrebare elementară: de ce?
Ce motiv atât de strașnic a determinat, oare, un vecin uriaș să se arunce năpraznic și disproporțonat asupra megieșului său de veacuri, ca să-i devasteze casele, satele, orașele, rodul muncii sale și să-i distrugă ireparabil patrimonial național?
Nu-i ușor să descifrezi motivele, dar nici foarte greu nu pare a fi. S-o luăm deci ab ovo.
Declarațiile inițiale ale domnului Putin
În dimineața de joi 24 februarie, la câteva ore după declanșarea atacului, președintele Federației Ruse făcea o declarație, din care citez:
„Circumstanțele ne impun să luăm măsuri decisive și imediate. Republicile populare din Donbas s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens (…), eu am decis să conduc o operațiune militară specială”.
Cu o săptămână mai devreme, când respectivele „republici” nici nu erau încă recunoscute oficial la Kremlin, liderul separatist al regiunii Donețk, Denis Pușilin, declara:
„Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va da curând ordinul de a trece la ofensivă şi de a pune în aplicare planul de invazie a republicilor Doneţk şi Lugansk”.
Așadar, de aici a pornit (oficial) samânța războiului: liderul unei așa zisei „republici” a auzit că președintele Ucrainei ar pune în aplicare un plan de invazie în propria țară, iar Kremlinul, luând de bune cele auzite de respectivul lider, a demarat un război în regulă, ucigând și distrugând totul în cale.
Haida-de! Asta n-o crede nici Gâgă. Dar, dacă așa ceva este de necrezut, atunci care să fie oare explicația reală a apocalipsei declanșată fără vreo explicație plauzibilă?
„Invincibila Armada”
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Filip al II-lea, rege al Spaniei, al Portugaliei, al Neapolelui, Siciliei et caetera, nu-și încăpea în piele, visându-și încă și alte măriri. Iar în Evul Mediu nimic nu te făcea mai mare decât o oaste numeroasă, cât frunza și iarba.
Regele își dorea cea mai mare flotă din lume și o armată pe măsură, cu scopul de a cuceri tot mapamondul.
Prima vizată era Anglia. Filip al II-lea se bucura de încrederea Cortesurilor care au votat alocarea a opt milioane de ducați, ce urmau să fie strânși prin noi taxe. Avea mare trecere la banca Fuegger, care i-a oferit și ea o finanțare generoasă. Însuși papa Sixtus al VI-lea a promis un million de coroane aur, disponibili în ziua când „Invincibila Armada” va călca pe teritoriul englez.
