Zelenski i-a trimis un bilet scris de mână lui Putin. Ce scria în el și reacția de la Kremlin
Volodimir Zelenski i-a trimis lui Vladimir Putin un bilet scris de mână prin intermediul lui Roman Abramovici, în care îi spune preşedintelui rus poziţia Ucrainei în ceea ce priveşte condiţiile de pace.
Roman Abramovici i-a dat lui Putin un bilet scris de mână de Zelenski în care acesta i-a transmis condiţiile Ucrainei în încercarea de a pune capăt războiului, relatează Daily Mail.
Proprietarul clubului FC Chelsea a zburat cu avionul între Istanbul, Moscova şi Kiev pentru a transmite mesajele între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.
Când i-a înmânat biletul lui Putin biletul trimis de preşedintele ucrainean, preşedintele rus ar fi izbucnit în furie. Potrivit Times, preşedintele rus i-a spus oligarhului să îi transmită lui Zelenski: „Spune-i că îi voi învinge”.
Acesta s-a întors la Istanbul şi a intrat în legătură cu politicianul ucrainean Rustem Umerov, despre care se spune că acţionează ca negociator al Kievului
. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, Ibrahim Kalin, a spus că se pare că fac progrese în cadrul negocierilor de pace, iar viitoarele discuţii faţă în faţă vor continua săptămâna aceasta.
La sfârşitul săptămânii trecute, Kalin a declarat pentru ziarul Hurriyet că sunt „aproape de un acord” asupra unor chestiuni-cheie privind NATO, demilitarizarea şi statutul protejat al limbii ruse.
Există încă divergenţe cu privire la viitorul Crimeei – pe care Rusia a anexat-o în 2014 – şi al Donbasului, care a fost ocupat în mare parte în timpul conflictului actual. Kalin a lansat ideea ca Donbas şi Crimeea să fie deţinute de Moscova în baza unui acord pe termen lung, aşa cum a avut Marea Britanie asupra Hong Kong-ului între 1898 şi 1997.
Se crede că Putin ia în considerare această idee, dar se spune că furia sa faţă de eşecurile armatei sale şi ura faţă de Zelenski îl reţin.